Profitul Gazprom s-a prăbuşit

Compania rusă Gazprom a anunţat astăzi un profit net pentru primul trimestru de 2,4 miliarde de euro, în scădere cu 61% faţă de perioada similară a anului trecut. Gazprom, cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, asigură circa un sfert din consumul de gaze al Europei şi, prin intermediari, aproximativ o treime din necesarul României. Unul dintre principalii factori care au determinat scăderea puternică a vânzărilor de gaze ale Gazprom către Europa este disputa cu Uc

Compania rusă Gazprom a anunţat astăzi un profit net pentru primul trimestru de 2,4 miliarde de euro, în scădere cu 61% faţă de perioada similară a anului trecut.

Gazprom, cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, asigură circa un sfert din consumul de gaze al Europei şi, prin intermediari, aproximativ o treime din necesarul României.

Unul dintre principalii factori care au determinat scăderea puternică a vânzărilor de gaze ale Gazprom către Europa este disputa cu Ucraina de la începutul anului, pe tema datoriilor companiei ucrainene de stat Naftogaz către grupul rus.

Ca urmare a neînţelegerilor cu Kievul, Gazprom a oprit în luna ianuarie, timp de trei săptămâni, exporturile de gaze naturale către Ucraina şi către Europa prin Ucraina. Circa 80% din volumul de gaze exportat de grup către Europa tranzitează teritoriul ucrainean.