Grupul bancar olandez ING Group, prezent şi pe piaţa din România, a raportat marţi un profit net de 1,26 milioane euro în perioada ianuarie-martie 2016, în scădere cu 29% comparativ cu rezultatul de 1,77 miliarde euro înregistrat în perioada similară a anului trecut, informează AFP, citată de Agerpres.
ING a precizat că această scădere este cauzată de creşterea 'semnificativă' a costurilor legate de noile cerinţe prudenţiale în Olanda, Polonia şi Germania. Aceste costuri, care reprezintă în special contribuţia la noul mecanism european de rezoluţie unică (MRU), destinat finanţării lichidării băncilor cu probleme, au crescut cu 185% în primul trimestru până la 496 milioane de euro.
De asemenea, veniturile realizate de ING de pe urma operaţiunilor de pe pieţele financiare au fost afectate de volatilitatea de pe piaţă în primele luni ale acestui an. În consecinţă, cifra de afaceri a ING a scăzut cu 5,7% în ritm anual, până la 4,09 miliarde euro.
ING Group a finalizat în luna aprilie vânzarea acţiunilor sale la NN Group, fosta sa divizie de asigurări, aşa cum s-a angajat în faţa Comisiei Europene. ING a fost salvată de statul olandez după criza financiară din 2008. În schimbul, unui ajutor de stat de 10 miliarde de euro, Comisia Europeană a cerut ING să facă unele restructurări, printre care şi vânzarea activităţilor de asigurări.
Pe piaţa din România, ING a avut în 2015 un profit brut de 392 milioane lei, în creştere cu 22% faţă de aceaşi perioadă a anului precedent. Banca deţine o cotă de piaţă în creditare de 6,3%, în creştere comparativ cu 4,8% la finalul lui 2014. AGERPRES