În perioada ianuarie-martie 2015, profitul net a urcat la 1,064 miliarde de euro (1,18 miliarde de dolari), de la 503 milioane de euro în primele trei luni din 2015, în timp ce analiştii se aşteptau la 658 milioane de euro. 

Banca a confirmat că va plăti dividende de două miliarde de euro anul acesta. 

Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 s-a situat la 13,2% la sfârşitul lunii martie, uşor mai scăzut decât nivelul de 13,3% înregistrat la sfârşitul lunii decembrie dar încă unul dintre cele mai ridicate din Italia. 

Provizioanele pentru creditele neperformante au ajuns la 755 milioane de euro, cel mai redus nivel din trimestrul trei din 2011. Împrumuturile pe termen mediu şi lung au crescut în primele trei luni din acest an cu 8 miliarde de euro în Italia. 

Datele preliminare privind PIB-ul Italiei, care urmează să fie publicate săptămâna aceasta, ar urma să indice un avans de 0,2% în primul trimestru din 2015. Guvernul se aşteaptă la o creştere a economiei de 0,7% în acest an. 

Luni, acţiunile Intesa au urcat la Bursa de la Milano cu 0,4%, la 3,16 euro, evaluând banca la 52,6 miliarde de euro. Anul acesta titlurile au crescut cu 30%. 

În perioada ianuarie-martie 2015, veniturile au urcat cu 16%, la 1,75 miliarde de euro, datorită majorării veniturilor din tranzacţionare, care au urcat la 602 milioane de euro, de la 151 milioane de euro în primul trimestru din 2014. 
Taxele şi comisioanele au urcat cu 15%, la 1,81 miliarde de euro, în timp ce veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 6%, la 1,97 miliarde de euro. 

Directorul general Carlo Messina vinde portofoliile de credite neperformante şi a creat o divizie pentru a îmbunătăţi calitatea activelor. De asemenea, se reduc costurile, unele divizii fuzionează şi se vând active, ca parte a planului pe patru ani ce are ca obiectiv dividende totale în numerar de zece miliarde de euro. 

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România. 

AGERPRES