Michelin, prezent şi pe piaţa din România, a înregistrat în 2011 un profit net de 1,46 miliarde de euro (1,94 miliarde de dolari), faţă de 1,05 miliarde de euro în 2010. Vânzările au crescut cu 6,7% anul trecut, mai lent decât avansul de 9,3% înregistrat în primele nouă luni din 2011, din cauza declinului din Europa.
Compania a estimat că venitul operaţional va creşte la 2,5 miliarde de euro până în 2015, de la 1,9 miliarde de euro anul trecut, datorită reducerii costurilor cu un miliard de euro în următorii cinci ani.
Lider mondial în domeniul anvelopelor, Michelin are sediul central în Franţa, la Clermont-Ferrand, şi este prezentă în 170 de ţări cu peste 111.000 de angajaţi în toată lumea şi 70 de uzine în 18 ţări.
În cei zece ani de activitate în România, grupul Michelin a investit peste 265 milioane de euro şi a produs mai mult de 450.000 de anvelope.
Sursa: Agerpres