Profitul net al companiei Antibiotice Iași s-a dublat în primul semestru al acestui an față de perioada similară a anului trecut, până la 62 milioane lei. Compania și-a diversificat, de asemenea, gama de produse, prin introducerea a nouă noi produse.
Profit dublu în primul semestru pentru Antibiotice Iași
Compania Antibiotice Iași a înregistrat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 315,9 milioane de lei, obţinută din vânzările pe piaţa internă şi pieţele internaţionale, în creştere cu 27% comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Compania a realizat un profit net de 62 milioane lei la finalul semestrului I anul 2023, aproape dublu faţă de valoarea obţinută în perioada similară a anului precedent, de 33,9 milioane lei.
Acesta a fost susţinut datorită optimizării structurii de vânzare în piaţa internă a claselor antiinfecţioase de uz sistemic (creşterea în consum cu 29%) şi preparate dermatologice (creştere cu 14%, determinată de preţul superior de valorificare); renegocierii parteneriatelor cu distribuitorii, pe fiecare segment de piaţă – hospital, lanţuri naţionale, minilanţuri şi farmacii independente, în scopul îmbunătăţirii cotei de piaţă şi a profitabilităţii; creşterii vânzărilor în piaţa internaţională într-o structură ce a generat o profitabilitate superioară cu 76%; reducerii cu 13% a cheltuielilor cu materii prime şi a cheltuielilor cu energia electrică, gazele naturale prin optimizarea consumurilor, a preţurilor şi tarifelor acestora; încurajării menţinerii unui consum raţional de medicamente, se arată într-un comunicat transmis luni de companie.
În ceea ce priveşte cifra de afaceri obţinută pe piaţa internă, de 196 milioane lei la 30 iunie 2023 (+27,8% faţă de S1 2022), în primul semestru s-au consolidat vânzările de antiinfecţioase de uz sistemic (+29% creştere a vânzărilor), dezvoltând în acelaşi timp şi clasele terapeutice unde deţine poziţii importante în piaţa internă: preparate dermatologice (+14%), sistem cardiovascular (+5%) şi tract digestiv (+23%). Pe segmentul vânzărilor către spitale (Hospital), unde Antibiotice este recunoscută ca principal furnizor de medicamente antiinfecţioase, în primele 6 luni ale anului, vânzările au înregistrat o creştere valorică cu 14,2%, ( de la 66,1 milioane lei în semestrul I 2022, la 75,4 milioane lei în acelaşi semestru din 2023).
De asemenea, pe segmentul lanţuri naţionale, valoarea vânzărilor a crescut cu 14,3% în primul semestru din 2023 faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent (de la 54 milioane lei la 61,7 milioane lei) iar vânzările prin farmaciile independente şi minilanţuri s-au majorat în primul semestru al anului 2023 cu 27,9% (de la 94,1 milioane lei în semestru I din 2022, la 120,3 milioane lei în semestru I 2023).
În România, Antibiotice este lider cantitativ pe forma farmaceutică unguente (20,9%), supozitoare şi ovule (36,1%) şi pulberi injectabile (56,3%) şi lider valoric pe segmentul medicamentelor generice cu prescripţie şi non-RX comercializate în spitale, cu o cotă de piaţă de 13,9%.
Creşterea vânzărilor a fost determinată, deopotrivă, de consumul crescut pe portofoliul de produse antiinfecţioase şi cele pentru răceală şi gripă, precum şi de atragerea a noi produse în portofoliu şi consolidarea prezenţei în piaţă pentru medicamente fără prescripţie medicală.
Compania și-a mărit portofoliul de produse
Potrivit sursei citate, în primul semestru din anul 2023 portofoliul de produse dezvoltat prin cercetare proprie şi in-licesing s-a completat cu 9 produse, solicitate de piaţă, ţintele din planul de afaceri multianual prevăzând atragerea a 100 noi de produse până în anul 2030.
În ceea ce priveşte activitatea de afaceri pe pieţele internaţionale, în primul semestru al anului 2023 cifra de afaceri obţinută la export a fost de 119,8 milioane lei, în creştere cu 25,7%, comparativ cu perioada similară a anului 2022 (95,3 milioane lei). Dintre pieţele ţintă care conduc în clasamentul vânzărilor de produse marca Antibiotice în primul semestru, se remarcă Statele Unite ale Americii, în creştere cu 82% (de la 10 milioane lei în semestrul I 2022, la 18,2 milioane lei în perioada similară a anului 2023), ceea ce a determinat creşterea corespunzătoare a profitabilităţii afacerii. În această piaţă compania îşi consolidează cota de piaţă pentru 6 medicamente betalactamice sterile utilizate în spitale.
De asemenea, piaţa Vietnamului, cu rezultate şi profitabilitate în creştere, a înregistrat o dublare a vânzărilor (de la 8 milioane, la 16 milioane lei în semestru I din 2023), ca urmare a reluării consumului post-pandemie şi câştigării de licitaţii naţionale pentru 3 medicamente antiinfecţioase.
Antibiotice este prezentă cu valori în creştere şi în Marea Britanie, unde recent a câştigat o nouă licitaţie organizată de Autoritatea Naţională de Sănătate din UK pentru vânzarea de medicamente injectabile antiinfecţioase în valoare de 5,2 milioane euro.
Totodată, Antibiotice şi-a consolidat poziţia de furnizor de medicamente destinate spitalelor din regiunea Europei Centrale şi de Est, odată cu adjudecarea unor licitaţii în Ungaria, Serbia, Albania, Lituania şi finalizarea procedurilor de înregistrare a medicamentelor în Bulgaria, Polonia, Italia, Spania şi Germania ce vor asigura creşterea amprentei medicamentelor antiinfecţioase, marca Atb, în Uniunea Europeană.
În vederea dezvoltării sustenabile, compania a realizat în primele 6 luni din 2023 investiţii totale în valoare de 27,17 milioane lei în dezvoltarea portofoliului de produse, producţia de energie verde, modernizarea laboratoarelor şi logisticii, din care 8,16 milioane lei reprezintă proiecte de cercetare proprie, in-licensing şi echipamente pentru modernizarea capacităţilor de cercetare.
Pentru producţia de energie verde din surse proprii, compania a obţinut o finanţare nerambursabilă prin PNRR în valoare de 4,07 milioane de lei în vederea construcţiei unui parc fotovoltaic la sol cu o putere instalată de 2,5 MW şi a început construcţia unui al doilea parc de panouri fotovoltaice pe clădiri, cu o putere instalată de 1,2 MW. Ambele proiecte se vor finaliza în acest an.
Antibiotice Iaşi este listată la categoria Premium a Bursei de Valori Bucureşti din anul 1997. Capitalizarea bursiera a Antibiotice la data de 30 iunie 2023 a fost de 469,9 milioane lei.