Activele BT au crescut cu 32,6% faţă de finalul anului trecut, până la 47,240 miliarde de lei – din care creşterea organică a însemnat peste 10%. Veniturile operaţionale au ajuns la 2,286 miliarde de lei, cu 14,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, când erau de 2 miliarde de lei. În anul 2015, Banca Transilvania a acordat aproape 160.000 de credite noi, în valoare totală de peste 8,674 miliarde de lei, beneficiari fiind companii şi persoane fizice. Numărul de clienţi a crescut cu 14%, comparativ cu anul 2014, de la 1,89 milioane, la 2,15 milioane.

BT precizează că a continuat să se concentreze pe susţinerea sectorului IMM şi retail, alături de creşterea competenţelor în zone specializate – agribusiness şi finanţarea domeniului medical. BT Securities şi BT Leasing au reuşit anul trecut să atingă cote de piaţă semnificative şi, alături de BT Asset Management, să acopere o gamă largă de produse financiare integrate. Pentru 2016, Grupul Financiar Banca Transilvania şi-a propus dezvoltarea unui nou model de microfinanţare pentru continuarea susţinerii spiritului antreprenorial românesc – urban şi rural.

”Rezultatele financiare indică faptul că 2015 a fost cel mai bun an din istoria BT şi confirmă că am reuşit să ne atingem obiectivele de creştere organică, în paralel cu achiziţia şi integrarea Volksbank România. Suntem preocupaţi de eficientizarea, în continuare, a modelului nostru de business, de investiţii în oameni şi în tehnologie. În contextul unui climat global şi regional foarte volatil, pentru noi rămâne esenţială relaţia cu clienţii noştri, care va fi şi în continuare constructivă şi rezonabilă, iar noi vom avea o atitudine responsabilă şi raţională în tot ceea ce întreprindem. Vom continua să susţinem economia românească şi antreprenorii, indiferent de mărimea lor şi suntem optimişti privind potenţialul de dezvoltare a pieţei locale”, a afirmat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

De asemenea, Ömer Tetik, directorul General al Băncii Transilvania, declară că banca şi-a propus eficientizarea interacţiunii cu clienţii din toate segmentele, prin fluxuri şi produse mai accesibile, precum şi prin platforme tehnologizate. ”Creşterea organică şi focusul pe servicii de calitate sunt priorităţile noastre şi în 2016. În plus, prin competenţele noi dobândite în contextul achiziţiei şi integrării Volksbank România, suntem mai bine poziţionaţi pentru a fructifica noi oportunităţi”, mai afirmă Ömer Tetik.

La sfârşitul anului 2015, soldul creditelor Băncii Transilvania este cu 43,3% mai mare decât era la finalul anului 2014, în pofida continuării scoaterii de credite în afara bilanţului în această perioadă (694 milioane lei). În acelaşi timp, totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienţi este cu 27,8% peste nivelul de la sfârşitul anului 2014. Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 9,75% din totalul portofoliului de credite al BT.