Profitul net al PepsiCo a crescut în S1 la trei miliarde dolari

Profitul net al PepsiCo a crescut în primul semestru cu 8%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la trei miliarde de dolari, iar veniturile nete au urcat cu 28%, la 24,17 miliarde de dolari, după ce compania a preluat primii doi mari îmbuteliatori ai produselor sale. Pe de altă parte, profitul operaţional s-a redus, în prima jumătate a acestui an, cu 13%, la 3,301 miliarde de dolari, se arată în raportul financiar al PepsiCo pentru primul semestru. Cheltuielile generale, a

Profitul net al PepsiCo a crescut în primul semestru cu 8%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la trei miliarde de dolari, iar veniturile nete au urcat cu 28%, la 24,17 miliarde de dolari, după ce compania a preluat primii doi mari îmbuteliatori ai produselor sale.

Pe de altă parte, profitul operaţional s-a redus, în prima jumătate a acestui an, cu 13%, la 3,301 miliarde de dolari, se arată în raportul financiar al PepsiCo pentru primul semestru. Cheltuielile generale, administrative şi referitoare la vânzări au avansat, în perioada analizată, cu 50%, la 9,612 miliarde de dolari. Totodată, cheltuielile privind producţia şi achiziţionarea de materii prime au urcat cu 30%, la 11,208 miliarde de dolari.

Operaţiunile europene au adus companiei în primele şase luni venituri nete de 3,409 miliarde de dolari, cu 32% mai mari decât anul trecut. Pentru aceste activităţi, profitul operaţional s-a situat la 379 de milioane de dolari, în creştere cu 7%.

În al doilea trimestru, profitul net al PepsiCo a scăzut cu 3%, la 1,613 miliarde de dolari. În acelaşi timp, veniturile nete au avansat cu 40%, la 14,801 miliarde de dolari.

„Beneficiem atât de achiziţionarea principalilor îmbuteliatori, la începutul anului, cât şi de îmbunătăţirea trendurilor la nivel global. Aşa cum am anunţat, am grăbit investiţiile în dezvoltarea afacerilor”, a declarat directorul financiar al PepsiCo, Hugh Johnston.

Referitor la performanţele din al doilea trimestru din Europa, comunicatul menţionează că volumul vânzărilor de produse de tip snack a crescut, sprijinit în principal de programele comerciale din Europa de Vest. În plus, volumul de băuturi comercializate a avansat cu 10%, vânzările evoluând bine mai ales pe pieţele din Rusia, Turcia, Spania, Marea Britanie şi Germania.

PepsiCo a preluat îmbuteliatorii de produse proprii Pepsi Americas şi Pepsi Bottling, pentru 7,8 miliarde de dolari, pentru a îmbunătăţi controlul asupra distribuţiei băuturilor sale pe piaţa nord-americană, anticipând şi economii de 400 milioane dolari.

SURSA: Mediafax