Profitul OMV Petrom a scăzut cu 11% în primele nouă luni. Investițiile reduse cu 40%

OMV Petrom a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net de 878 milioane de lei, cu 11% mai mic față de rezultatul net raportat în aceeași perioada a anului trecut, potrivit datelor financiare anunțate astăzi de compania petrolieră printr-un comunicat remis BVB.

Totuși în trimestrul trei, compania a reușit să încheie cu un profit net de 473 de milioane de lei, față de o pierdere de 46  de milioane de lei raportată în perioada iulie-septembrie 2015. Față de trimestrul precedent, în trimestrul III profitul net a OMV Petrom a crescut de patru ori, de la 117 milioane de lei la 473 milioane de lei.

La 30 septembrie 2016, compania avea 14.975 de angajați, cu 1242 mai puțin față de aceeași dată a anului trecut.

“În contextul prețurilor scăzute la țiței și gaze naturale și al marjelor de rafinare semnificativ mai mici în comparație cu anul trecut, eforturile OMV Petrom s-au axat pe rezilienta operațională și au generat rezultate bune. În trimestrul III, am continuat prioritizarea investițiilor și managementul strict al costurilor, fapt care s-a tradus într-un flux de trezorerie extins de 1,1 mld lei. Atenția noastră constantă asupra celor mai profitabile proiecte ne-a condus la revizuirea estimării privind investitiile pentru 2016, de la 700 milioane de euro euro la 600 milioane de euro”, a declarant Mariana Gheorghe, CEO-ul OMV Petrom.

Conform sursei citate, în primele nouă luni investițiile au scăzut cu aproape 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, de la aproape 3 mld de lei la doar 1,8 mld. lei. Acestea au fost influențate de scăderea semnificativă în segmentul de Upstream, unde compania a redus aproape la jumătate valoarea investițiilor, de la 2,79 mld. lei la 1,48 mld. lei. Pe segmentul Downstream, investițiile OMV Petrom au crescut în perioada menționată de la 200 mil. lei la 328 mil. lei