În trimestrul al treilea, profitul net al companiei petroliere s-a ridicat la 1,176 miliarde lei.
‘În trimestrul al treilea din 2011 am continuat să beneficiem de mediul favorabil al preţului la ţiţei precum şi de efectele pozitive ale programelor de management strict al costurilor şi de îmbunătăţirea performanţei operaţionale. Producţia totală de hidrocarburi a Grupului a crescut uşor faţă de trimestrul III din 2010. Reluarea creşterii în mai multe sectoare economice din România a impulsionat vânzările noastre de carburanţi şi gaze. Cu toate acestea, preţul ridicat al ţiţeiului a afectat, în continuare, marjele din segmentul vânzărilor cu amănuntul, în special, dar şi marjele din rafinare, din cauza costurilor mai mari pentru ţiţei. În ultima parte a anului 2011 ne vom concentra pe progresul iniţiativelor cheie în activitatea de explorare, pe descoperirea potenţial semnificativă de gaze de la Totea precum şi pe lucrările ce urmează a fi executate în parteneriat cu ExxonMobil în cadrul blocului Neptun din zona de apă adânca a Mării Negre şi în cadrul licenţelor de explorare reînnoite recent. După intrarea în activitatea de electricitate prin începerea, pe 1 octombrie, a operaţiunilor comerciale la parcul eolian Dorobanţu, ne concentrăm, în continuare, pe centrala Brazi, care ne aşteptăm să fie disponibilă pentru începerea operării comerciale spre sfârşitul trimestrului IV din 2011. Într-un mediu economic încă dificil, vom continua iniţiativele de management al costurilor şi disciplina financiară pentru a asigura o performanţă operaţională solidă şi o poziţie îmbunătăţită a costurilor chiar şi în condiţii de piaţă potenţial nefavorabile’, a declarat Mariana Gheorghe, director general executiv Petrom.
În primele noua luni din 2011, rezultatele au fost peste nivelul de anul trecut, datorită preţului favorabil al ţiţeiului, care a compensat cheltuielile mai mari de explorare. Preţul ţiţeiului Ural a fost cu 45% mai mare decât în perioada similarăd in 2010. EBIT-ul (profitul înainte de plata dobânzilor şi a impozitelor) raportat al Grupului, de 3,754 miliarde lei, a crescut cu 87% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2010.
Rezultatul financiar net a înregistrat valoarea negativă de -226 milioane lei, îmbunătăţindu-se comparativ cu valoarea de – 308 milioane lei de anul trecut, datorită influenţei pozitive a scăderii cheltuielilor cu dobânda, contrabalansată parţial de pierderile din diferenţele de curs de schimb, ca efect al deprecierii dolarului faţă de leu.
Profitul net atribuibil acţionarilor societăţii-mamă a fost 2,919 miliarde lei, îmbunătăţit faţă de anul trecut.
EBIT CCA (CCA – costul curent de achiziţionare) excluzând elementele speciale a crescut cu 60%, la 3,765 miliarde lei. EBIT CCA este recalculat după eliminarea câştigurilor din deţinerea stocurilor, de 200 milioane lei, şi a cheltuielilor nete ale elementelor speciale, în valoare de 211 milioane lei, legate, în principal, de deprecierea contabilă a licenţei de explorare Kultuk (Kazahstan) şi de costurile estimate în legătură cu închiderea rafinăriei Arpechim (comparativ cu valoarea de 440 milioane lei înregistrată în 1-9/10).
În trimestrul al treilea 2011 rezultatele au fost în principal influenţate de evoluţia favorabilă a preţului la ţiţei. Preţul ţiţeiului Ural, preţ de referinţă pentru România, a fost cu 49% mai mare în T3/11 faţă de T3/10.
EBIT-ul Grupului, de 1,338 miliarde lei, a fost de patru ori mai mare faţă de rezultatul din T3/10, care a fost afectat de deprecierea
activelor din Kazahstan.
Rezultatul financiar net, de 57 milioane lei, a fost considerabil peste nivelul negativ de – 455 milioane lei din T3/10, în principal datorită dobânzilor mai mici din T3/11, în timp ce în T3/10 au fost înregistrate pierderi din diferenţe de curs de schimb.
Profitul net atribuibil acţionarilor societăţii-mamă a fost 1,175 miliarde lei.
SURSA: Agerpres