Grupul austriac OMV a raportat, pentru primele trei luni ale lui 2010, un profit operațional de 807 milioane de euro. Mai mult de o treime din această sumă (mai exact, 282 de milioane de euro) se datorează activităilor desfășurate de Petrom.
Profitul operațional al Petrom este cu 23% mai mare decât cel înregistrat în perioada ianuarie-martie 2010 (230 de milioane de euro). Asta în ciuda faptului că, în România, cifra de afaceri din comerțul de carburanți a scăzut, în primul trimestru, cu 6% față de aceeași perioadă a anului precedent.
„Primul trimestru al anului 2011 s-a dovedit a fi unul foarte dificil, cu o performanță operațională solidă umbrită de problemele politice din Africa de Nord și din Orientul Mijlociu, care au afectat și producția noastră. Cu toate acestea, prețul ridicat al petrolului, dar și contribuțiile solide ale diviziilor noastre de afaceri au condus la un rezultat operațional superior celui din trimestrele anterioare”, a declarat Gerhard Roiss, noul CEO al OMV.