Şi în această săptămână, principalele acţiuni listate la bursă au avut o evoluţie negativă. Tendinţa de scădere a fost cel mai bine reflectată de segmentul SIF-urilor, acestea cumulând mai multe zile consecutive de trend descendent. Celalalte acţiuni blue-chip au fost ceva mai stabile (în unele cazuri s-au înregistrat chiar creşteri), presiunea negativă fiind mult mai mică decât cea resimţită de SIF-uri.
De la începutul acestui an, randamentul portofoliului nostru este pozitiv, dar valoarea rămâne la un nivel destul de nesemnificativ (+3,87%). Situaţia actuală demonstrează foarte bine avantajul unui portofoliu bine diversificat în raport cu unul format din doar unul-două titluri. Câştigurile pe care le-au înregistrat în această săptămână OLT şi TEL au compensat, de exemplu, scăderile destul de consistente ale SIF2 şi SIF5, în vreme ce restul acţiunilor deţinute au avut un comportament relativ neutru pe parcursul perioadei analizate.
Bursa rămâne într-o zonă de corecţie temporară, determinându-ne să rămânem la o abordare neutră şi pentru săptămâna următoare. Nu avem în vedere nici o nouă investiţie, dar nici nu vrem încă să vindem din titluri. 

20-1025-tabel.jpg

 sursa: www.ktd.ro