Profitul portofoliului virtual capital în 2007 -1.157,29 lei (-2,29%)

Scăderile au revenit la bursă, după o săptămână în care au existat tentative de revenire ascendentă pentru majoritatea emitenţilor listaţi. În prima parte a perioadei, cel mai bine s-au comportat companii precum Transelectrica, Petrom, BRD-GSG şi Broker Cluj. Ulterior însă, valul de scădere care a cuprins din nou pieţele internaţionale s-a propagat şi la Bucureşti, astfel că majoritatea acţiunilor lichide a scăzut semnificativ. Pe această nouă scădere de piaţă,

Scăderile au revenit la bursă, după o săptămână în care au existat tentative de revenire ascendentă pentru majoritatea emitenţilor listaţi. În prima parte a perioadei, cel mai bine s-au comportat companii precum Transelectrica, Petrom, BRD-GSG şi Broker Cluj. Ulterior însă, valul de scădere care a cuprins din nou pieţele internaţionale s-a propagat şi la Bucureşti, astfel că majoritatea acţiunilor lichide a scăzut semnificativ.

Pe această nouă scădere de piaţă, cel mai mult s-au depreciat titlurile SIF-urilor şi ale companiilor bancare. Acestea au avut influenţe negative, inclusiv asupra portofoliului nostru, care, pentru prima dată de la începutul anului, afişează un randament negativ. În mod surprinzător, foarte bine s-au comportat acţiunile Petrom, care în pofida faptului că bursă scădea, s-au apreciat în una dintre şedinţe cu peste patru puncte procentuale. Considerând că evoluţia respectivă este doar conjuncturală şi nereuşind să indetificăm un motiv obiectiv şi practic pentru aprecierea titlurilor SNP din acea şedinţă, am ales să marcăm profitul pe care îl aveam până în momentul respectiv pe titlurile SNP şi să păstrăm suma corespunzătoare sub formă de disponibil pentru a recumpăra aceste titluri în viitor, dacă preţul va mai scădea sau pentru a fi investită în alte plasamente.
Sursa: www.ktd.ro