Săptămâna care a trecut a fost plină de evenimente pentru investitorii la bursă. Iniţial, am avut o perioadă de creştere puternică a indicilor, cu noi maxime istorice pentru BET şi BET-FI, însă în cursul zilei de miercuri, BVB a reacţionat la scăderile masive ale pieţelor internaţionale şi a consemnat la rândul său o corecţie foarte puternică (-3% pentru BET şi -4% pentru BET-FI).

Această situaţie ne face să fim destul de preocupaţi de evoluţiile internaţionale din perioada următoare, pentru că ne aşteptăm ca ele să influenţeze în continuare evoluţia bursei bucureştene. Practic, dacă privim exclusiv pe plan intern, nu ar exista motive economice semnificative pentru ca bursa românească să cunoască o corecţie semnificativă. Din păcate însă, şi România este parte a mecanismului financiar global şi noi credem că o conjunctură negativă a pieţelor globale de acţiuni ne va afecta şi pe noi. Ca atare, în perioada următoare, vom căuta momentele propice pentru a continua să marcăm gradual din profiturile acumulate. Deja am făcut un prim pas în această direcţie, vânzând miercuri jumătate din acţiunile SIF5 deţinute (pentru care avem deja un profit foarte confortabil). Sumele rezultate din vânzări vor fi păstrate sub formă de disponibil timp de câteva săptămâni, până la apariţia unui nou trend pozitiv în piaţă.

55-4752-tabel.jpg

sursa: www.ktd.ro