Toate pieţele traversează în prezent zile de corecţie, însă trebuie să remarcăm faptul că, pe plan extern, acestea sunt destul de reduse ca amploare. La noi, corecţia se simte mai puternic din cauză că Bursa de Valori a ratat valul de creştere semnificativă pe care bursele externe l-au avut în precedentele săptămâni. De fapt, mai mult BET-FI a ratat, pentru că pe BET am văzut totuşi o evoluţie relativ bună, care s-a datorat în cea mai mare parte trendului pozitiv pe care l-au avut BRD şi SNP în cea mai mare parte a perioadei.
Scăderile din ultimele zile au readus BET-FI destul de aproape de minimul anului în curs, iar unele SIF-uri chiar au depăşit aceste minime. Imaginea este aceea a unei presiuni descendente mult mai mari şi mai susţinute în timp pe acţiunile româneşti decât pe indicii străini, indiferent că vorbim despre pieţele mature sau cele emergente. Vom avea, probabil, până la final de lună, multă nervozitate în piaţă, ca urmare a faptului că se apropie adunările generale ale acţionarilor la SIF-uri şi, cel puţin în cazul SIF1 şi SIF2, deciziile care s-ar putea lua sunt foarte importante.
Pentru perioada următoare, ne putem aştepta ca bursa românească să aibă în continuare o evoluţie mai slabă decât celelalte burse europene, dar să urmeze totuşi, în linii generale, direcţia arătată de acestea.
sursa: www.ktd.ro
Capital – Editia nr.15, data 16 aprilie 2008