Săptămâna care a trecut a adus la BVB o corecţie foarte importantă, în special pe SIF-uri. Majoritatea acţiunilor lichide au suferit scăderi de cel puţin 2-3%, iar SIF-urile au pierdut, pe ansamblu, mai mult de 12%, cea mai amplă variaţie negativă fiind înregistrată chiar la închiderea de miercuri. Această tendinţă s-a menţinut şi la deschiderea zilei următoare, dar, ulterior, cumpărătorii au revenit puternic în piaţă şi au întors balanţa întâi pe zero, şi apoi pe
Săptămâna care a trecut a adus la BVB o corecţie foarte importantă, în special pe SIF-uri. Majoritatea acţiunilor lichide au suferit scăderi de cel puţin 2-3%, iar SIF-urile au pierdut, pe ansamblu, mai mult de 12%, cea mai amplă variaţie negativă fiind înregistrată chiar la închiderea de miercuri. Această tendinţă s-a menţinut şi la deschiderea zilei următoare, dar, ulterior, cumpărătorii au revenit puternic în piaţă şi au întors balanţa întâi pe zero, şi apoi pe creştere semnificativă.
Am profitat de această corecţie şi am investit în piaţă şi lichidităţile rămase disponibile în cont. Interesul nostru s-a oprit la SIF-uri, pentru că ele sunt în centrul atenţiei investitorilor în această perioadă şi s-au dovedit cele mai dinamice în 2006. Acum, avem în vedere menţinerea acestor plasamente până la finalul anului, bineînţeles dacă între timp nu apar elemente negative, care să ne determine să lichidăm o parte din plasamente înainte de termenul propus. Deocamdată, însă, nu există un astfel de pericol.
În momentul de faţă, portofoliul este format 67% din titluri din sectorul financiar, 18% din cel petrolier şi al industriei chimice, şi 15% este alocat către utilităţi, farmaceutice şi altele.