Săptămåna bursieră a început negativ, însă în a doua jumătate şi-a mai revenit. Sigur că evenimentul cel mai important l-a constituit deblocarea de către CNVM a acţiunilor SIF3 Transilvania, provenite din majorarea de capital social. Preţul SIF3 a cunoscut oscilaţii pe fond de lichiditate ridicată a tranzacţiilor, mişcări ce au influenţat şi preţurile celorlalte SIF-uri.
Pe piaţa de capital romånească, trendul burselor externe rămåne elementul cel mai important în definirea tendinţei pe termen scurt. S-a văzut asta destul de clar în ultimele trei şedinţe, cånd indicii romåneşti au copiat perfect schimbările de direcţie luate de indicii externi, în special DAX al bursei din Frankfurt şi SP500 al bursei din New York. Ne aflăm în perioada raportărilor financiare atåt pentru companiile de la BVB, cåt şi pentru marile companii de pe pieţele externe de capital. În Romånia, deocamdată doar Banca Transilvania a raportat situaţia la semestrul I, iar ştirile au fost pozitive (creşterea profitului net cu 40%). În acest context există şansele unei stabilizări a pieţei, dar deocamdată semnalele sunt destul de firave. Bursa pare că s-a oprit din scădere mai mult ca o corecţie tehnică decåt ca urmare a unui interes real din partea unor investitori puternici. Ca atare, situaţia rămåne fragilă.
sursa: www.ktd.ro