125-19008-1.jpgPiaţa bursieră şi-a păstrat şi în ultima săptămånă aceleaşi caracteristici pe care le-am putut observa pe parcursul întregii veri: lichiditate redusă, lipsa cumpărătorilor serioşi, caracter profund speculativ, urmărirea corelărilor cu pieţele externe. Şi cum în majoritatea timpului pieţele externe s-au aflat pe o tendinţă descendentă (chiar dacă nu accentuată, ci destul de lentă), pe cale de consecinţă, şi piaţa locală a înregistrat deprecieri.

Indicele BET a consemnat, în şedinţa de joi, un nou minim pentru anul în curs, în vreme ce BET-XT a marcat nou minim istoric (acest indice fiind lansat doar de la începutul anului). BET-FI este, la råndul său, foarte aproape de a face un nou minim pe 2008. Toţi indicii principalii ai pieţei se tranzacţionează în prezent la valori întålnite ultima dată în iulie – septembrie 2005, fiind, totodată, în scădere cu 54% – 66% faţă de maximele istorice atinse în iulie 2007.

Pentru băncile tranzacţionate, raportul preţ/valoare contabilă a scăzut la mai puţin de 2. Din perspectiva acestui indicator, cel mai bine se situează titlurile Erste Bank, cu un indice P/B de 1,39. De asemenea, în cazul SIF-urilor raportul preţ/valoarea activului net unitar oficial a scăzut la nivelul de 0,56 – 0,43.

sursa: www.ktd.ro