Rompetrol Well Services a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 3,255 milioane lei, de două ori mai mic faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 6,615 milioane lei, conform informaţiilor financiare remise, astăzi, Bursei de Valori Bucureşti.
Cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 17,6%, de la 25,696 milioane lei în primele trei luni din 2013, la 21,163 milioane lei în primul trimestru al acestui an. Veniturile din exploatare ale Rompetrol Well Services au totalizat 21,329 milioane lei, iar cheltuielile de exploatare 17,025 milioane lei.
Veniturile din servicii prestate s-au ridicat la 20,949 milioane lei, iar cele din vânzarea mărfurilor la 213.975 lei. Exporturile au totalizat 674.691 lei, din care 296.841 lei vânzări în Europa şi 377.691 lei în Asia, restul fiind vânzări la intern.
Pentru 2014, acţionarii companiei au aprobat un profit net de 12,645 milioane lei. Veniturile totale au fost stabilite la 103,083 milioane lei, iar cheltuielile la 87,969 milioane lei.
Rompetrol Well Services este o companie membră a Grupului Rompetrol NV specializată în servicii de sondă pentru extracţia ţiţeiului şi gazelor naturale.