Swatch Group AG, cel mai mare producător de ceasuri din lume, a raportat o scădere cu 28% a profitului în prima jumătate a anului ca urmare a scădereii cererii mai ales pentru modelele Omega şi Breguet.
Câştigul net al companiei a fost de 299 milioane de franci eleveţieni (279 milioane de dolari), faţă de 416 milioane de franci în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Swatch Group a recurs în prima parte a anului la reducerea costurilor pentru a se menţine pe o piaţă în scădere. În acest sens a oprit planurile de extindere şi chiar a închis unele magazine Leon Hatot din Europa.
Potrivit analiştilor din piaţă, segmentul ceasurilor de lux este unul dintre cele mai afectate din industria luxului. „Explicaţia: ceasurile de lux sunt cumpărate mai ales de bărbaţi şi de bancheri, care în mod sigur şi-au diminuat chelutielile”, a declarat Kate Woolfoot, analist al Nomura. La polul opus se află însă hainele de lux şi produsele din piele, care încă mai atrag cumpărători cu avere.
De asemenea, potrivit Federaţiei Industriei de Ceasuri Elveţiene, exporturile de ceasuri au scăzut în primele şase luni ale anului cu 26%. Pentru al doilea semestru din acest an însă, piaţa şi-ar putea reveni iar unii producători importanţi ar ptea înregistrat creşteri.
Semne pozitive în acest sens au fost chiar din luna iule, când vânzările s-au stabilizat şi prevestesc uşoare creşteri.
SURSA: Fox News