Banca a adăugat că, în trimestrul patru, profitul său net a scăzut cu 10%, până la 153 milioane de euro, din cauza costurilor măsurilor de restructurare cuprinse în planul strategic anunţate la finele anului. ”Acesta este un rezultat remarcabil având în vedere mediul economic dificil în Europa, în special în sectorul bancar”, a declarat directorul general de la UniCredit, Federico Ghizzoni.
În regiunea Europei Centrale şi de Est, în care este inclusă şi România, UniCredit a realizat anul trecut un profit net de 494 milioane de euro, cu 47,2% mai puţin decât în 2014 în principal din cauza impactului negativ al unor elemente precum programul de conversie a creditelor din Croaţia şi expunerea pe Ucraina. În schimb, veniturile au rămas stabile la 3,8 miliarde de euro graţie rezultatelor pozitive înregistrate în Turcia, Rusia, România şi Serbia.
În aceste condiţii, banca va propune acordarea unui dividende de 12 eurocenţi pe acţiune, identic cu cel acordat anul trecut, care va fi plătit în numerar sau acţiuni, la alegere.
Potrivit planului strategic revizuit, prezentat la finele anului trecut de UniCredit, banca şi-a propus ca în 2018 să ajungă la un profit net de 5,3 miliarde de euro şi un raport de capital de rang 1 (Core Equity Tier 1 – CET 1) de 12,6%, în condiţiile în care, la finele lunii septembrie, acest raport era de 10,53%. Pentru a atinge acest obiectiv, grupul bancar a anunţat că ar putea elimina până la 18.200 de locuri de muncă, în principal în Italia, Germania şi Austria, precum şi să vândă sau să restructureze activele cu performanţe slabe. (Sursa: Agerpres)