Grosul averii omului de afaceri Teodor Tuducan vine din imobiliare, acesta deținând suprafețe impresionante de teren în Timișoara, inclusiv în centrul orașului. Însă tranzacțiile imobiliare l-au împins și către un domeniu care nu are niciodată șanse să-și dubleze valoarea an de an: cel al producției de apă minerală. Totuși, în câțiva ani, brandul Perenna, aflat în portofoliul lui Tuducan, s-a impus pe piață și a ajuns să genereze afaceri de 2,5 milioane de euro în 2011, în creștere cu 36% față de anul anterior. Mai mult, Perenna a adus un profit anual de jumătate de milion de euro. „Apa este pe profit, se găsește peste tot în lanțurile marilor retaileri. Ne așteptăm la o creștere și anul acesta, ce-i drept mai mică, undeva la 15%, pentru că am pierdut și câțiva distribuitori“, declară Teodor Tuducan.

De trei ori imobiliare

Raportat la ultimul an, valoarea investițiilor businessmanului timi­șorean se ridică la aproximativ cinci milioane de euro, sumă plasată în proiecte imobiliare. La intrarea în oraș, a construit, în urma unei investiții de trei milioane de euro, pe o suprafață de 6.000 de metri pătrați, un complex ce cuprinde printre altele săli de evenimente și o benzinărie – cea de-a treia. Asemenea celorlalte, și aceasta este închiriată gigantului OMV.

Și pentru că piața a cerut, Teodor Tuducan a început construcția unui sediu de birouri, de 500 de metri pătrați, pentru care a alocat 600.000 de euro, în timp ce 1,6 milioane de euro au fost redirecționate către clădirea istorică din centrul orașului Timișoara, Băile Neptun. Acolo, Tuducan a amenajat spații de birouri, respectiv un restaurant care poartă numele apei sale minerale, Perenna. Evenimentele se țin lanț, prin urmare gradul de ocupare ajunge către 100% în weekenduri.  „În vremuri de criză, nu trebuie renunțat la investiții, pentru că încă se pot face, însă trebuie să fie mici, iar eu în acest ultim an am alocat doar câteva milioane de euro“, conchide timișoreanul.

44 milioane de euro este averea estimată a timișoreanului Teodor Tuducan, potrivit ultimei ediții a TOP 300 Capital