În iulie, cu titlul „Un bubble în faza 2“, scriam aici: „În concluzie, pe termen scurt, orice creştere puternică de la acest nivel este nesănătoasă pentru evoluţia ulterioară şi mă aştept la o consolidare/scădere.“ TLV a încercat între timp o creştere la 1,17, dar a ratat-o, apropiindu-se periculos de suportul psihologic de 1,0. Mulţi au încercat faza 3, unde „se cumpără şi mai sus şi se speră“, iar acum se întreabă ce se întâmplă cu TLV. Evoluţia preţului TLV la bursă este diferită de percepţia publicului asupra „zanului“, aşa că emoţiile legate de tranzacţionarea TLV trebuie reduse.

Chartul săptămânal de mai jos indică suport la 0,9950 pentru trendul lung. Sub această valoare, următorul stop este media de 50 de săptămâni, MM50, iar trendul lung va suferi prima alterare a cursului „sigur“. Indicatorul din subchartul 2, care se află în teritoriu negativ, susţine şi el ideea că acţiunile TLV nu au putere de creştere. Se observă că trendul ascendent este impecabil, cu higher highs şi higher lows. Problema este că (da, avem o mare problemă aici) acest comportament s-a desfăşurat de prea mult timp şi modificând genetic mintea investitorului cu ideea de investiţie sigură. Dar depinde de punctul de intrare: la 0,5000 sau recent la 1,15?
Pe termen scurt, nu văd creşteri mari. În plus, dacă luăm câteva luni ca orizont de evoluţie, este de aşteptat ca în cazul unei retrageri sub 1,0, investitorii să o aducă aproape de topul recent la 1,17. Însă va fi o creştere bazată pe impuls, nu una care să fie susţinută pe termen lung. Ţinând seama de dezvoltarea anevoioasă a bursei, TLV se va menţine într-un interval de variaţie între 0,9000 si 1,1000. Ipotetic, dacă bursa va exploda ca viziune şi implementare a unui plan serios de dezvoltare, atunci interesul pentru TLV va scădea considerabil, fiind înlocuit cu unul pentru alte acţiuni.

10-201-237160.jpg

sursa: https://ta.educofin.com