Prognoză ANM nu foarte bună pentru joi, 5 decembrie 2019. Vom avea parte de temperaturi foarte scăzute, dimineața și seara.
Vremea va fi rece dimineaţa şi noaptea, însã la orele amiezii valorile termice se vor situa în jurul celor normale în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult senin, dar local în zonele joase de relief, cu precãdere la începutul zilei şi pe parcursul nopţii, se vor semnala nori stratiformi sau ceaţã.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -1 şi 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 şi 0 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, izolat pânã spre -20 de grade, dar şi uşor mai ridicate pe litoral, spre 2…3 grade.
Presiunea atmosferică va scãdea dinspre nord-vest, dar regimul baric se va menţine distinct anticiclonic.