Prognoza ANM. Meteorologii au spus cum va fi vremea în perioada următoare. Aceștia au spus, totodată, când vom avea parte de prima zăpadă de anul acesta în România.
Prognoza ANM. Luna decembrie va fi mai călduroasă decât în mod normal
Potrivit meteorologului Meda Andrei, ”luna decembrie va fi destul de plăcută termic, cu temperaturi mai ridicate. Precipitațiile vor fi, în zonele mai joase de relief, sub formă de ploaie, lapoviță, nu este exclus să fie și ninsoare, dar mai rar, mai puțin, iar la munte, încet, încet, vor fi ninsori, dar la altitudini mai mari.”
Meda Andrei a spus, de asemenea, ce ar trebui să se aștepte românii în preajma minivacanței din 30 noiembrie – 1 decembrie.
”Dacă ne uităm la anii anteriori, de cele mai multe ori, vremea a fost răcoroasă, cu nori joși, uneori chiar și ceață. Sunt șanse mari să fie, la orele dimineții, ceață, nebulozitate joasă și vreme un pic mai răcoroasă. Este doar conform statisticii”, a declarat ea pentru DC News.
Temperaturi neobișnuit de calde pentru luna noiembrie
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru perioada 6 – 19 noiembrie 2023.
În Banat, în prima săptămână din interval vremea se va răci treptat. Cu toate aceste variații, valorile termice se vor situa peste normele caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor între 12 și 20 de grade și ale minimelor între 4 și 10 grade. După această perioadă, regimul termic va avea un parcurs relativ constant, diurn mediat regional în jurul a 11 grade, iar nocturn la 2…4 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în aproape toate zilele din perioada estimată.
În Crișana, valorile termice vor fi oscilante în prima parte a intervalului, dar se vor situa, în marea lor majoritate, peste normele caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor între 10 și 18 grade și ale minimelor între 4 și 10 grade, potrivit ANM. A doua săptămână nu va avea variații semnificative din punct de vedere termic, astfel încât, mediat regional, temperaturile diurne vor fi de 9…11 grade, iar cele nocturne de 2…4 grade. Ploile își vor face apariția pe tot parcursul intervalului. Se vor semnala pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ, cu o probabilitate mai mare în 6 și 11 noiembrie.
Când va ninge în România? Meteorologii au spus când vine prima zăpadă
În Transilvania, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod caracteristic datei în primele două zile din interval. Apoi se va răci treptat, dar până în data de 13 noiembrie valorile termice se vor situa în continuare peste normal. În aceste condiții, mediile maximelor vor porni de la 16…18 grade, vor ajunge la 12…14 grade la finalul primei săptămâni. Apoi vor oscila ușor în jurul a 8 grade. Minimele vor fi între 0 și 6 grade mediat regional, cu cele mai ridicate valori în 6, 8, 9, 11 și 12 noiembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în 5, 7, 8, 11 și 12 noiembrie, iar în restul timpului se vor semnala cu totul izolat.
În Maramureș, temperaturile maxime vor scădea treptat pe tot parcursul intervalului de prognoză, astfel încât, de la medii de 16…17 grade în primele două zile, cu mult mai ridicate decât normalul perioadei, vor scădea la 12…14 grade până în 11 noiembrie, apoi se vor stabiliza în jurul a 8 grade. Temperaturile minime vor fi oscilante în prima săptămână, între 4 și 8 grade. În următoarea se vor menține la 2…4 grade, mediat regional. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, dar extinderea acestora va fi mai mare în 5 și 11 noiembrie.
Prognoza meteo de la ANM
În primele două zile din interval, va fi deosebit de cald și în Moldova, cu medii ale maximelor de 18 grade, apoi se va răci ușor. Maximele se vor situa în continuare peste norme, în jurul a 15 grade și abia din data de 12 noiembrie se va resimți o răcire mai accentuată, când acestea vor coborî spre 10…12 grade. Regimul termic nocturn va fi oscilant până în data de 13 noiembrie, astfel încât va avea variații între 4 și 10 grade mediat regional, apoi se va menține relativ constant la 2…4 grade. Activitatea pluviometrică va fi destul de scăzută pe parcursul intervalului, cu o probabilitate ca precipitațiile să se manifeste la nivel local doar în data de 8 noiembrie.
În Dobrgoea, în primele trei zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu o medie a valorilor maxime de 22 de grade. Ulterior, deși valorile termice vor fi în scădere, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, cu medii maxime de 16…20 de grade, iar până la finalul intervalului de prognoză acestea vor coborî la 12 grade. Minimele vor fi oscilante în prima săptămână, între 8 și 14 grade, cu cele mai ridicate valori în 6, 8 și 11 noiembrie, iar în a doua se vor menține în jurul a 6 grade mediat regional. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată pe 5 și 8 noiembrie și din nou după 12 noiembrie.
Când ninge în România?
De asemenea, în Muntenia, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie, apoi se va răci ușor, astfel încât va fi doar cald, însă din 12 noiembrie se estimează o răcire mai accentuată, ce va persista până la finalul perioadei. În acest tablou meteorologic, temperaturile maxime vor avea valori medii de la 22 spre 12 grade și minime de la 10 până la 2 grade. Precipitațiile își vor face apariția cu totul trecător, regimul pluviometric se va menține deficitar, dar va exista totuși probabilitatea de extindere a acestora în zilele de 8 și 13 noiembrie.
În Oltenia, vremea se va răci treptat pe tot parcursul intervalului. Temperaturile maxime vor fi cu mult mai mari decât normele caracteristice primei decade a lunii noiembrie în primele două zile de prognoză, 21 de grade în medie, apoi, pe intervalul 6…12 noiembrie se vor situa între 14 și 16 grade, iar până la sfârșitul prognozei vor ajunge în jurul a 11 grade.
Regimul termic nocturn va fi oscilant în prima jumătate a estimărilor, între 4 și 8 grade, cu cele mai mici valori pe 10 noiembrie, apoi se va stabiliza la 2…4 grade, doar cu foarte mici oscilații. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în 5, 8, 11 și 13 noiembrie, iar în restul timpului acestea se vor semnala doar trecător și cu totul izolat.