"Scenariul de bază al prognozei reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflaţiei în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, pe fondul epuizării impactului reducerii la 20% a cotei standard a TVA. Palierul pe care rata anuală prognozată a inflaţiei se poziţionează este, însă, mai scăzut, iar creşterea ei ulterioară este relativ mai lentă, în principal ca urmare a noilor şocuri dezinflaţioniste pe partea ofertei survenite în intervalul noiembrie 2016 – februarie 2017. Acestea constau în scăderea tarifelor poliţelor RCA şi eliminarea taxelor nefiscale, ale căror efecte se alătură celor exercitate de reducerea la 19% a cotei standard a TVA şi de eliminarea supra-accizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2017", se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, traiectoria previzionată a ratei anuale a inflaţiei îşi păstrează profilul ascendent. Astfel, ea reintră în interiorul intervalului ţintei staţionare spre finalul anului 2017, iar la începutul anului 2018 urcă în jumătatea superioară a acestui interval, la valori mai ridicate decât cele prognozate anterior.
"Riscurile şi incertitudinile asociate perspectivei inflaţiei provin din mediul intern şi extern. Pe plan intern, acestea derivă, în principal, din conduita politicii fiscale şi a celei a veniturilor pe anul 2017. În plus, incertitudinile rămân şi în privinţa ajustărilor viitoare ale preţurilor administrate, dar şi în ceea ce priveşte evoluţia climatului general intern. Pe plan extern, relevante rămân riscurile legate de creşterea economică în zona euro induse de incertitudinile politice asociate calendarului electoral al anului 2017 şi negocierilor pentru Brexit, divergenţa conduitei politicilor monetare ale principalelor bănci centrale din lume, precum şi de problemele sistemului bancar european", spune BNR.
Conform comunicatului, deciziile CA al BNR au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. Consiliul de Administraţie reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice şi progresul reformelor structurale sunt esenţiale pentru menţinerea unui cadru macroeconomic stabil şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse pe plan global.
BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional, fiind pregătită să utilizeze toate instrumentele de care dispune pentru realizarea obiectivelor pe care le are.
AGERPRES