Prognoza bursiera utilizand analiza tehnica: SIF-uri: circul de la bursa

Titlul analizei publicate în 4 octombrie a fost „SIF-uri: Banii se fac urmărind elefanţii“ şi menţionam: „În subchartul 2, elasticitatea indicelui se află la o valoare moderată de 16, cu 40 fiind un obiectiv unde ne aşteptăm la un recul pentru indice.“ Nu se poate plânge nimeni că nu a putut face bani la bursă de atunci, dar, în ciuda acestui „succes“, bursa rămâne într-un stadiu primar de evoluţie şi poate ajunge la o implozie în orice mom

Titlul analizei publicate în 4 octombrie a fost „SIF-uri: Banii se fac urmărind elefanţii“ şi menţionam: „În subchartul 2, elasticitatea indicelui se află la o valoare moderată de 16, cu 40 fiind un obiectiv unde ne aşteptăm la un recul pentru indice.“ Nu se poate plânge nimeni că nu a putut face bani la bursă de atunci, dar, în ciuda acestui „succes“, bursa rămâne într-un stadiu primar de evoluţie şi poate ajunge la o implozie în orice moment.
Elefanţii sunt o atracţie la orice circ, aşa că ei şi-au pus amprenta puternic asupra evoluţiei neurotice a pieţei în ultimele săptămâni (cine a urmărit mai îndeaproape evoluţiile SIF-urilor la Bucureşti şi Sibiu a putut întrevede ruperea recentă). Pentru cine nu cunoaşte încă, variaţiile de preţ intraday cu amplitudine ridicată pe o durată de „n“ zile provoacă scăderi mari de preţuri. De urmărit în viitor…
Ce spun graficele astăzi? Ele arată bine, cu indicele deasupra mediei de 50 de zile şi cu o elasticitate de 25, care la topul zilei de 7.11.06 a înregistrat o valoare excesivă de peste 38, după care BET-FI a ajuns la colaps! Quod erat demonstrandum.

Atâta timp cât indicele va rămâne deasupra mediei de 50 de zile, totul va fi pe roze. Sub el, apar probleme, dar, atenţie, pentru că ele pot fi cauzate pentru a obţine SIF-urile la preţuri reduse. Un obiectiv de preţ pentru indicele BET-FI este 77.000 cu un caveat: păstraţi un stop-loss mental la media de 50 de zile MM50 şi aveţi disciplina să apăsaţi pe butonul de vânzare parţială, când aceasta va fi violată. Într-o piaţă ascendentă, cum există acum, chiar retrageri de 30% sunt sănătoase. Pare brutal, dar este adevărat pentru sănătatea globală a pieţei.
Talentul unei persoane în orice domeniu se vede numai atunci când situaţia devine critică: cum se descurcă în acel moment? E uşor să vâsleşti pe lacul Snagov în drum spre TV, dar trebuie să fii un lup de mare pe oceanele bursei pentru a reuşi să le traversezi.

https://ta.educofin.com