Prognoza meteo ANM pentru duminică, 19 noiembrie. Datele complete de la meteorologi. Unde va mai ninge în continuare şi astăzi? Şi reprezentanţii Centrului Infotrafic al Poliţiei Române au anunţat care este situaţia pe autostrăzile şi drumurile din ţară. La ce trebuie să fie atenţi şoferii?
Prognoza meteo ANM şi datele de la Centrul Infotrafic. Cum arată situaţia pe şoselele din România?
Prognoza meteo ANM şi datele de la Centrul Infotrafic. Duminică dimineață, pe autostrada A1 Sibiu-Deva, circulația se desfășoară în condiții dificile din cauza ploii și vizibilității reduse sub 150 de metri, generată de ceață, pe segmentul cuprins între km 225 și 292, conform informațiilor furnizate de Centrul Infotrafic.
Pe anumite porțiuni ale autostrăzilor A2 și A4, se raportează vânt puternic. De asemenea, din cauza vântului, toate porturile de la Marea Neagră rămân închise.
Din fericire, la ora 07:00, nu erau autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia restricţionată ca urmare a condiţiilor meteorologice sau din cauza vreunui eveniment rutier.
„La nivel naţional, plouă în judeţele Alba, Constanţa şi Tulcea, se circulă în condiţiile unui carosabil umed în majoritatea zonelor din ţară, temperaturile sunt pozitive în general, fără probleme de formare a poleiului, fără evenimente rutiere produse.
În zonele înalte de munte, circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă, precipitaţiile s-au oprit, nefiind restricţii de trafic. Se acţionează cu utilaje şi material antiderapant”, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.
Pe mai multe autostrăzi plouă şi se înregistrează vânt puternic
Pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti nu sunt precipitaţii, dar carosabilul este parţial umed.
Pe A1 Sibiu-Deva plouă, carosabilul este umed, iar vizibilitatea redusă sub 150 de metri, din cauza ceţii, pe tronsonul kilometric 225-292.
Şi pe A10 Sebeş-Turda plouă, carosabilul fiind umed.
Pe A2 Bucureşti-Constanţa, între kilometrii 10-144 nu sunt precipitaţii, dar carosabilul este umed, vântul suflă puternic, iar pe tronsonul kilometric 144-212 plouă moderat, carosabilul e umed şi vântul puternic.
Pe A4 Ovidiu-Agigea se semnalează ploaie moderată, carosabil umed, vânt puternic.
În schimb, din cauza vântului puternic, toate porturile de la malul Mării Negre rămân închise.
Cum va fi vremea duminică, 19 noiembrie, în România?
Prognoza meteo ANM. Vântul suflă în continuare cu putere în sudul Moldovei, în jumătatea estică a Munteniei și în Dobrogea. Temperaturile variază de la 1 grad în Bucovina până la 10 grade în Oltenia și în Muntenia.
În regiunea Dobrogea și în Bărăgan, condițiile meteorologice sunt mai favorabile, cu soare și posibile ploi dimineața. Vântul suflă puternic, iar pe litoral se vor înregistra rafale de peste 80…90 km/h. Temperaturile vor atinge 7 grade Celsius.
În Moldova de sud și în nordul Munteniei, cerul va fi senin. Vântul va atinge viteze de până la 75 km/h. La amiază, temperaturile vor ajunge cel mult la 8 grade.
În nordul Moldovei și în Bucovina, soarele va străluci, dar temperaturile vor rămâne moderate. Spre seară, norii se vor aduna, iar în timpul nopții vor apărea precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, vremea va fi înnorată, cu prognoză de ploi slabe. Mai târziu se așteaptă și lapoviță, însă doar în zone limitate. La amiază, temperaturile vor oscila în jurul valorii de 4 grade Celsius.
În vestul țării, cerul este destul de înnorat. Totuşi, doar în Crișanei sunt aşteptate ceva ploi. Temperaturile vor înregistra o ușoară scădere și se vor opri la 6 grade.
Prognoza pentru Transilvania, sudul ţării, Bucureşti şi zona de munte
Prognoza meteo ANM. În regiunea Transilvaniei, atmosfera va fi închisă şi se aşteaptă zăpadă pe alocuri, în special în zonele montane. La altitudini mai mari, vântul va viscoli zăpada cu viteze ce depășesc 80 km/h. Maximele termice se vor situa la cel mult 6 grade în vestul provinciei.
În Oltenia, se prefigurează o zi însorită, cu temperaturi în ușoară creștere. Totuşi, vântul va cunoaște o intensificare în primele ore ale zilei.
Și în sudul țării, se anunță o îmbunătățire a vremii, dar chiar și aici vântul va avea perioade de intensificare. În jumătatea estică a Munteniei se prognozează rafale de până la 80 km/h. Temperaturile vor înregistra o ușoară creștere, ajungând la cel mult 10 grade la amiază.
În Capitală, vremea devine mai frumoasă astăzi. Va fi soare din nou, iar vântul va sufla moderat. Se va încălzi uşor, iar după prânz sunt aşteptate până la 10 grade Celsius. În schimb, la noapte se va răci uşor, iar cerul va fi variabil.
În zona de munte, se va încălzi uşor duminică. Ninsori slabe sunt aşteptate spre seară. La înălţimi mai mari, vântul se va înteţi, depăşindu-se 80 km/h la rafală, astfel că ninsoarea se va transforma în viscol.