Prognoza meteo ANM actualizată. România se „topește” sub cod roșu de caniculă. Se dezlănțuie și furtuni
Meteorologii de la ANM au prelungit sâmbătă avertizările de caniculă, valabile până duminică, pentru aproape întreaga țară.
Avertizări de caniculă
- Cod roșu este în vigoare pentru județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, unde temperaturile maxime vor atinge 38 – 39 de grade Celsius și izolat vor depăși 40 de grade. Se așteaptă caniculă extremă și disconfort termic accentuat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime vor fi de aproximativ 23 de grade Celsius, iar în Dealurile de Vest, izolat, până la 26 de grade.
- Cod portocaliu va afecta sud-vestul Transilvaniei, sudul Crișanei, nordul Olteniei, vestul și centrul Munteniei. În aceste zone, temperaturile maxime vor fi de 37 – 38 de grade Celsius, cu disconfort termic accentuat și ITU de peste 80 de unități. Minimele vor fi între 20 și 22 de grade Celsius, caracterizând o noapte tropicală.
- Cod galben este în vigoare pentru centrul și nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldovei și Munteniei, precum și sud-vestul Dobrogei. Temperaturi maxime de 33 – 37 de grade Celsius și disconfort termic ridicat sunt de așteptat, cu ITU apropiindu-se de pragul critic de 80 de unități.
Avertizare de furtuni
Sâmbătă, între orele 12.00 și 21.00, este activă o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică. În această perioadă, în majoritatea zonelor montane, nord-vestul Moldovei, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, sud-vestul și sud-estul Transilvaniei vor avea loc perioade cu instabilitate atmosferică. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50 – 70 km/h), descărcări electrice, iar izolat pot apărea vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Prognoza ANM pentru duminică
- Cod roșu de caniculă va fi valabil în județul Timiș, cu maxime de 38 – 39 de grade Celsius. Valul de căldură va persista în sudul Banatului și al Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei, unde va fi în vigoare
Cod portocaliu. Temperaturile maxime vor fi în general de 37 – 38 de grade, iar minimele de 19 – 25 de grade vor caracteriza o noapte tropicală.
- În restul țării, se va menține Cod galben. Valul de căldură va persista, cu temperaturi maxime de 33 – 37 de grade Celsius și minime de 17 – 21 de grade Celsius.
Meteorologii avertizează că, în zilele următoare, valul de căldură va continua să afecteze majoritatea țării.