Vremea se va menţine călduroasă la nivelul Capitalei, dar sunt şanse ca spre orele amiezii şi serii să apară manifestări ale instabilităţii atmosferice, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru următoarele trei zile.

Conform estimărilor, marţi, 18 iunie, până la ora 23:00, disconfortul termic va rămâne ridicat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, în timp ce minima va fi de 18 – 19 grade. Începând cu orele amiezii va creşte probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice, respectiv înnorări temporar accentuate, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi posibile căderi de grindină.

Miercuri şi joi (19 şi 20 iunie), vremea călduroasă va persista în Bucureşti, iar gradul de instabilitate atmosferică se va menţine ridicat. Cu o probabilitate mai mare după-amiaza şi seara vor fi perioade în care temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua aspect de vijelie şi posibil căderi de grindină.

Maximele termice vor fi de 30 – 32 de grade, iar minima de 18 – 19 grade.