Prognoza meteo ANM. România scapă de ger. Când începe să se încălzească vremea

anm, meteo, iarna

SURSA FOTO: Dreamstime

Prognoza meteo ANM. Temperaturile rămân scăzute în continuare. Alina Șerban, meteorologul, a oferit informații noi privind încălzirea în România. Se prognozează că mercurul din termometre va coborî până la -15 grade în diverse regiuni ale țării. Meteorologul de la ANM, Alina Șerban, a prezentat sâmbătă prognoza meteorologică pentru perioada următoare.

Prognoza meteo ANM. Temperaturile încep să crească

Potrivit prognozei meteo ANM, dimineața zilei de sâmbătă a fost extrem de rece. În special în centrul Moldovei, unde valorile minime au atins -15 grade Celsius. Cu toate acestea, meteorologii se așteaptă al o încălzire treptată în perioada imediat următoare.

Începând de mâine, se prognozează că temperaturile maxime vor atinge 10 grade Celsius.

Sâmbătă, 13 ianuarie 2024, se va menține frigul în regiunile nordice și centrale ale țării, caracterizat de temperaturi maxime negative.

Astfel, în depresiunile din estul Transilvaniei, se vor înregistra valori între -5 și -4 grade Celsius, în timp ce în Crișana, Maramureș și posibil în nordul Moldovei, temperaturile vor oscila între -1 și 1 grad Celsius, conform declarațiilor Alinei Șerban.

În celelalte regiuni, românii se vor putea bucura de temperaturi în creștere, deja.

„Însă în celelalte regiuni vom avea temperaturi ușor pozitive.

Deja au început să crească, astfel încât la amiază ne așteptăm la valori maxime de 3-4, cu indulgență aș spune 5 grade în partea de sud a teritoriului, în condițiile în care vom mai avea și astăzi sisteme noroase ce vor determina ninsori slabe cantitativ, de data aceasta prin nordul și nord-estul teritoriului, adică prin Maramureș și prin Transilvania și în jumătatea nordică a Moldovei”, a transmis reprezenantul ANM pentru Antena 3 CNN.

SURSA FOTO: Dreamstime

Încălzirea va fi una treptată în întreaga țară

Conform informațiilor furnizate de ANM, se preconizează o creștere graduală a temperaturilor în România. Această încălzire va fi evidentă în special în timpul zilei, când se anticipează că temperaturile vor deveni ușor pozitive în toate zonele țării.

„Ne așteptăm mâine, dar și în prima jumătate a săptămânii, să avem temperaturi maxime, în marea lor majoritate între 1 și 5, 6, poate chiar 7 grade, dar temperaturile minime, chiar dacă vor mai crește și nu vor mai atinge pragul gerului, adică valori de -10°, se vor menține negative la nivelul întregii țări, în mare parte din săptămâna viitoare”, a adăugat meteorologul.

Cerul va fi străbătut de sisteme noroase în cursul zilei de luni, acestea deplasându-se de la vest la est în țara noastră.

Se preconizează că în intervalul de timp cuprins între luni și marți, vom înregistra precipitații variate.

Astfel, în regiunile vestice, nordice și centrale, se așteaptă că acestea vor cădea sub formă de ninsoare, în timp ce în sud și sud-est vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și, eventual, ninsoare pe alocuri.

SURSĂ FOTO: Dreamstime

Cum va fi vremea în București, în perioada următoare

În București, se observă o tendință de încălzire ușoară, prognozându-se temperaturi maxime puțin peste zero, în jur de 3-3,4 grade Celsius. În ciuda acestui fapt, minimele nocturne în nopțile următoare vor rămâne în zona negativă, coborând până la -4…-5 grade Celsius în zona Capitalei.

La începutul săptămânii viitoare, este foarte probabil să avem parte de precipitații. În special în noaptea de luni către marți, există posibilitatea ca în zona Capitalei să apară lapoviță sau ninsoare. Cu mențiunea că nu se anticipează depunerea unui strat semnificativ de zăpadă.

Meteorologii ANM atrag atenția asupra prezenței poleiului și recomandă atenție sporită.