Prognoza meteo ANM pentru 4 săptămâni. Cum va fi vremea în România până pe 11 noiembrie

vremea, meteo, ploi, ANM

SURSA FOTO: Pexels

Vremea se va răci treptat în următoarea lună, temperaturile urmând să se apropie de valorile normale pentru acest sezon. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru perioada 14 octombrie – 11 noiembrie, anunțând temperaturi în limitele obișnuite și precipitații deficitare în anumite regiuni ale țării.

Prognoza meteo ANM 14 octombrie – 11 noiembrie. Cum va fi vremea

Vremea se va răci treptat în următoarele săptămâni, iar temperaturile vor ajunge la niveluri normale pentru acest sezon. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru perioada 14 octombrie – 11 noiembrie. Schimbarea vremii este prognozată să înceapă de duminică.

„Pe parcursul acestei săptămâni, vremea va deveni mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 și 28 de grade, cu cele mai ridicate valori termice în sud, sud-vest și în sud-est.

Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în vestul, nord-vestul și centrul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua. Vântul va sulfa slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice și în zona montană înaltă.

Dimineața și noaptea, se va semnala ceața, local în est și nord-est, unde va fi mai persistentă și pe arii restrânse în rest”, spun specialiștii de la ANM.

Prognoza pentru săptămâna 14 – 21 octombrie 2024:

Temperaturile vor fi în jurul mediilor obișnuite pentru această perioadă, la nivel național. Precipitațiile vor fi în general deficitare, în special în sud-vestul țării, unde va ploua mai puțin decât de obicei.

Prognoza pentru săptămâna 21 – 28 octombrie 2024:

Valorile termice vor fi similare cu cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor. În vestul și sudul țării, precipitațiile vor fi ușor sub media obișnuită, în timp ce în restul țării acestea vor fi apropiate de normal.

Prognoza pentru săptămâna 28 octombrie – 4 noiembrie 2024:

Temperaturile vor fi conforme cu valorile climatice normale, în toate regiunile. Precipitațiile se vor încadra în limite normale pentru acest interval.

Prognoza pentru săptămâna 4 – 11 noiembrie 2024:

Valorile termice medii vor fi similare celor specifice acestei perioade, pe întreg teritoriul României. Precipitațiile vor fi apropiate de mediile obișnuite, în majoritatea regiunilor.

Pe măsură ce temperaturile scad toamna, este important să ne bucurăm de soare și să ne încărcăm cu o cantitate cât mai mare de vitamine, minerale, antioxidanți și alți fitonutrienți, menținându-ne totodată cât mai puțin expuși toxinelor.

Astfel, vom fi mai pregătiți să facem față alimentelor grele din timpul iernii, precum și frigului și umidității. Trecerea de la un anotimp la altul implică nu doar schimbări în natură, ci și adaptarea stilului de viață și a rutinei zilnice la noile condiții meteo.