Prognoza meteo ANM. Cum va fi vremea în a doua zi de Paşte? Scad brusc temperaturile în toată România
Românii au avut parte de o vreme foarte frumoasă în weekend-ul de 1 Mai şi Paşte, însă ce spune prognoza meteo despre perioada imediat următoare?
Cum va fi vremea luni, 3 mai?
Din păcate, în vestul, centrul și nordul țării, vremea se va răci, transmit meteorologii ANM. În restul ţării, temperaturile vor scădea puţin, însă vremea va fi în continuare mai caldă decât media înregistrată pentru începutul lunii mai.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în zonele de nord, centru, est și sud-est ale ţării. Se vor semnala înnorări și la munte, unde pe arii restrânse vor fi averse, în general slabe cantitativ.
Se vor semnala şi descărcări electrice în estul Munteniei şi în Dobrogea, pe alocuri, iar în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi mixte.
Prognoza meteo ANM. Cum va fi vremea în a doua zi de Paşte? Scad brusc temperaturile în toată România
Vântul va bate puternic în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona montană înaltă, dar local şi temporar și în centru și sud.
Mercurul din termometre va urca până la 13-14 grade Celsius în zonele de nord-vest şi până la 25-26 de grade în sud-est. Temperaturile minime se vor încadra între 0 şi 10 grade Celsius.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi caldă pentru aceasta dată, deşi temperaturile vor înregistra o uşoară scădere faţă de duminică. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări trecătoare pe parcursul zilei, apoi va deveni în general slab. Termometrele vor indica maxim 25-26 de grade Celsius, iar noaptea temperaturile vor coborî la 7-9 grade, relatează România TV.
Cum va fi vremea marţi, 4 mai?
Mâine, meteorologii ANM indică faptul că vremea se va răci şi în zonele de sud şi sud-est, devenind ușor răcoroasă pentru această dată în toată țara.
Cerul, mai mult senin în mare parte a teritoriului, va avea unele înnorări ziua în sud-est și la munte, iar spre sfârșitul nopții în vest – sud-vest, dar numai izolat și trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă.
Prognoza meteo ANM. Cum va fi vremea în a doua zi de Paşte? Scad brusc temperaturile în toată România
Temperaturile vor urca până la 22 de grade Celsius în sudul ţării, iar pe litoral vor fi 14 grade. Temperaturile minime se vor încadra între -2 grade Celsius în estul Transilvaniei și 12 grade în Dealurile de Vest.
În Capitală, vremea va fi frumoasă şi marţi, însă va deveni uşor răcoroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Mercurul din termometre va indica cel mult 20-21 de grade ziua şi 8-9 grade în timpul nopţii.
Cum va fi vremea miercuri, 5 mai?
Vremea se va încălzi miercuri, dar va deveni ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și vor fi averse, însoțite și de descărcări electrice, local în zonele montane și pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele înalte de munte, precum și, local și temporar, în est și nord-vest.
Mercurul din termometre va incida între 25 de grade Celsius în sudul extrem şi 15-17 grade la malul mării. Temperaturile minime vor scădea până la 5-13 grade. Noaptea, izolat, se va semnala ceață.
Vremea se va încălzi miercuri în Bucureşti. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza, când vor fi condiții pentru averse slabe și descărcări electrice, dar mai ales noaptea, când trecător va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura vor urca până la 24 de grade Celsius miercuri în Capitală, iar noaptea se vor înregistra 10-12 grade.
Prognoza meteo ANM. Cum va fi vremea în a doua zi de Paşte? Scad brusc temperaturile în toată România