Prognoză meteo ANM! Schimbare radicală a vremii. Ce ne așteaptă

Anunț de ultimă oră al meteorologilor. Vremea se schimbă radical în România. S-a aflat ce ne așteaptă după trei zile răcoroase, însoțite de ploaie.

După trei zile în care am putut respira, vara se pare că își reintră în drepturi. Meteorologii anunță că vremea va continua să se încălzească ușor, devenind călduroasă în orele amiezii pe arii restrânse în regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime între 7 și 20 grade.

ÎN ȚARĂ

Vremea va continua să se încălzească ușor, devenind călduroasă în orele amiezii pe arii restrânse în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse ploi de scurtă durată, posibil însoțite de descărcări electrice din a doua parte a zilei în zonele de deal și de munte, iar spre sfârșitul intervalului, cu o probabilitate destul de ridicată în nord-vest, centru și sud-vest.

Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane, în cursul zilei în Dobrogea și în sudul Banatului, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime între 7 și 20 grade.

BUCUREȘTI

Vremea va fi frumoasă și va continua să se încălzească ușor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârșitul intervalului, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

JOI

ÎN ȚARĂ

Vremea va fi local călduroasă după-amiaza în regiunile sudice, în timp ce, în restul zonelor valorile termice se vor situa în jurul celor normale, dar gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, din a doua parte a zilei local la deal și la munte și pe arii mai restrânse îndeosebi în centru, nord și nord-est, iar spre sfârșitul intervalului cu o probabilitate destul de ridicată, pe suprafețe mici în extremitatea vestică a țării.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare izolat se vor înregistra cantități de apă mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime între 11 și 21 de grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali spre valori în jurul a 8 grade.

BUCUREȘTI

Vremea va deveni călduroasă în orele amiezii. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în special spre seară, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.

VINERI

ÎN ȚARĂ

În regiunile vestice, nordice și centrale, la deal și la munte, iar seara și noaptea cu o probabilitate destul de ridicată și în cele sud-vestice, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, iar valorile termice vor marca o scădere față de intervalul anterior.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. Ploile vor fi mai intense și mai frecvente îndeosebi în a doua parte a intervalului, și mai ales prin acumulare cantitățile de apă, pe arii în general restrânse vor fi însemnate. În restul teritoriului, vremea se va menține local călduroasă în orele amiezii, cerul va fi variabil iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 și 33 de grade, iar cele minime între 10 și 20 de grade.

BUCUREȘTI

Vremea se va menține călduroasă în orele amiezii. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 17…18 grade.

SÂMBATA

ÎN ȚARĂ

În regiunile intracarpatice, local în cele sud-vestice, precum și în zonele de deal și de munte instabilitatea atmosferică temporar se va menține accentuată, iar valorile termice vor fi în marea lor majoritate mai coborâte decât cele normale datei. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, averse și pe arii restrânse descărcări electrice.

Ploile vor putea avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă înregistrate îndeosebi înregistrate prin acumulare local vor fi însemnate. În restul teritoriului, vremea se va menține călduroasă în orele amiezii, iar cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară și în cursul nopți, când doar pe suprafețe mici vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare în prima parte a intervalului la munte și în sud-est, iar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 și 33 de grade, iar cele minime între 10 și 19 grade, ușor mai ridicate pe litoral.

BUCUREȘTI

Vremea va fi în continuare călduroasă în orele amiezii. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade.

VREMEA DUMINICĂ, LUNI ȘI MARȚI

ÎN ȚARĂ

Vremea se va încălzi treptat în vest, sud-vest, centru și în nord, iar în restul teritoriului se va menține local călduroasă în orele amiezii. Îndeosebi în vest, centru și nord, la deal și la munte vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată.

BUCUREȘTI

Vremea se va menține călduroasă în orele amiezii, iar probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi destul de redusă.