Vineri, ANM a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Atenționarea este valabilă până sâmbătă dimineaţa în 13 judeţe.
Potrivit prognozei, în intervalul 15 mai, ora 13:00 – 16 mai, ora 3:00, la început în nord-vestul şi centrul ţării, iar spre seară şi noaptea şi în jumătatea nordică a Moldovei, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 60 – 70 km/h.
În zona înaltă de munte vântul va sufla cu peste 80 – 90 km/h, vor fi vijelii, căderi de grindină şi averse ce pot avea şi caracter torenţial. Punctiform, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp.
Judeţele vizate de noua atenţionare Cod galben sunt: Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare şi Suceava.
ANM precizează că astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse şi în intervale de timp mai scurte.