Prognoza meteo ANM! Vremea se încălzește de Crăciun. Termometrele vor urca până la 12 grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a venit cu o nouă prognoză meteo pentru Crăciun. Directoarea ANM, Elena Mateescu, spune că vremea va fi mai caldă decât ar trebui în mod obișnuit pentru această perioadă.

„Vom avea o vreme mai caldă decât în mod obişnuit de la o zi la alta, astfel încât la sfârşitul acestei săptămâni şi de sărbătoarea Crăciunului temperaturile se vor situa frecvent, la scara întregii ţări, între 6 până la 14 grade Celsius, cu cele mai mari valori în partea de sud, sud-est, dar şi în partea de vest a ţării. Din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, probabilitatea de a se înregistra precipitaţii predominant sub formă de ninsoare este redusă. Ne aşteptăm la precipitaţii mixte, ploi şi lapoviţe, în zonele mai joase de relief. În zona montană, probabilitatea este ridicată pentru lapoviţă şi ninsori, în special la altitudini mai mari de 1.800 de metri, unde şi intensificările de vânt vor fi unele susţinute, astfel încât senzaţia de rece va fi una semnificativă”, a afirmat Mateescu.

Valorile termice pot ajunge și la 12 grade Celsius

Elena Mateescu mai spune că termometrele vor ajunge și la temperaturi de 12 grade Celsius, temperaturi deloc normale pentru această perioadă din calendar.

„În Bucureşti vor fi 12 grade, o valoare cu 7-8 grade peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar. Aşa cum menţionam pentru zona de sud, sud-est a ţării, chiar şi în zona Moldovei, valorile de temperaturi caracterizează o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu diferenţe termice în jumătatea nordică. La nivelul maximelor, temperaturile vor fi cuprinse între 6 până la cel mult 10 grade, în timp ce în jumătatea sudică vor fi frecvent valori între 10 până la 13-14 grade”, a subliniat Elena Mateescu.

Vom avea parte de vreme caldă și de Anul Nou

Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a mai spus că vremea va fi caldă și de Revelion, mai ales în partea de vest și de sud-est a țării.

În aceste regiuni, temperaturile vor ajunge și până la 13 grade Celsius.

În ceea ce privește Capitala, termometrele vor ajunge până la 6-7 grade Celsius.

„Chiar şi sărbătoarea trecerii dintre ani păstrează aceleaşi caracteristici în ceea ce priveşte evoluţia regimului de temperaturi, cel puţin pentru ziua de sâmbătă, 31 decembrie. Vorbim la nivelul maximelor de valori ce caracterizează o vreme mai caldă, în special în partea de vest, sud-est a ţării, unde acestea se vor situa frecvent între 10 până la 13 grade Celsius doar în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, în Moldova şi în Transilvania vor fi valori între 5 până la 8 grade, cu 6-7 grade în Capitală. Duminică, pe 1 ianuarie 2023, minimele vor fi cuprinse între 0 până la 4-5 grade Celsius în regiunile extracarpatice, cele mai coborâte valori sub -5 grade Celsius fiind în depresiunile din estul Transilvaniei”, a explicat directorul general al ANM.

În ultimele trei ierni, Capitala nu a mai avut zăpadă de sărbători

Elena Mateescu a mai spus că în ultimele trei ierni, cel puţin, considerate în top 5 cele mai călduroase ierni din istoria măsurătorilor meteorologice din România, Capitala nu a mai avut zăpadă în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Cel puţin ultimele trei ierni, considerate în top 5 cele mai călduroase ierni din istoria măsurătorilor meteorologice în ţara noastră, mă refer la iarna 2019/2020 pe locul 2, 2020/2021 pe locul 3 şi 2021/2022 pe locul 5, în aceste ultime trei ierni în Bucureşti nu am avut zăpadă în sărbătoarea Crăciunului. Practic, iată că şi luna decembrie din acest an nu face excepţie, pentru că ultimele trei luni decembrie din anii menţionaţi – 2019, 2020, 2021 – au înregistrat abateri semnificative faţă de o lună decembrie tradiţională. Şi în acest an, luna decembrie înregistrează o abatere termică la acest moment de 2,8 grade Celsius, situându-se în top 5 cele mai călduroase luni decembrie”, a menţionat Elena Mateescu.