S-au aflat detalii despre zonele din România unde va începe să ningă. Totul s-ar putea întâmpla de săptămâna viitoare. Zapadă va fi doar în zonele de munte. Meteorologii au spus exact ce se va întâmpla în perioada următaore.
Potrivit acestora, în majoritatea zonelor temperaturile vor urca la valori nefirești pentru această lună. O masă de aer cald, care a pătruns în România prin sud, a adus temperaturi neobișnuite de 12, chiar 15 grade Celsius, în condițiile în care ziua temperaturile ar trebui să fie mai aproape de zero grade Celsius.
Elena Mateescu, director ANM a susținut, la Digi24, că pe parcursul săptămânii viitoare discutăm de ninsori la altitudini de peste 1.700 de metri și în restul țării de ploaie.
„La începutul săptămânii viitoare, în partea sudică a țării vor fi cantități semnificative de precipitații, iar la peste 1.700 de metri, unde vor fi ninsori, discutăm și de rafale ce vor putea depăși 80 – 90 km pe oră.
Fiecare săptămână începând din 4 ianuarie până la 1 februarie, cea de-a doua lună din această iarnă, păstrează la acest moment semnalul unor valori de temperaturi ridicate în toate regiunile.
Dacă astăzi, în bună parte din țară valorile de temperatură vor fi mai mari de 10 grade, este posibil ca marți-miercuri, să discutăm de valori mai mari de 14 grade în partea de sud-est a țării.”, a spus ea.
Ce temperaturi ne așteaptă în ianuarie
În săptămâna 04.01.2021 – 11.01.2021, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sud-estice. Va ploua excedentar în toate țara, dar mai ales în zonele montane și sub-montane din jumătatea sudică a țării.
Urmează apoi o săptămână cu temperaturi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, posibil ușor mai ridicate în sud-est. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea nordică a țării.
Spre sfârșitul lunii, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele normale. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, posibil ușor mai ridicat în nord-vest. La finalul lui ianuarie, valorilor termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice.