Prognoza meteo de Revelion 2022! Cum va fi vremea la trecerea dintre ani? Meteorologii vin cu vești noi

Iris Țițineanu, meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a venit cu informații importante despre cum va fi vremea la finalul acesta de an.

Potrivit meteorologului, în data de 31 decembrie vremea va fi mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă, subliniind, totodată, că în zona de nord-vest a țării va ploua temporar.

”Mâine, valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul anterior. Vremea va fi caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, chiar deosebit de caldă în sud-vest. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua în nord-vest, local, în nord şi pe arii restrânse în restul teritoriului”, spune aceasta.

De asemenea, la munte vor exista precipitații sub formă de ploaie, în timp ce la altitudini mari, în special în masivele nordice, precipitațiile vor fi mixte. Meteorologul mai spune că în nord-vestul țării cantitățile de apă vor fi de 10 -15 litri pe metru pătrat, în timp ce la altitudini joase va fi ceață. Nu este exclus să avem și burniță, local, în primele ore ale dimineții și pe arii restrânse noaptea.

Izolat se vor menține și condițiile de polei la orele dimineții, în special în Moldova.

”Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări la munte în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 70-80 km pe oră, iar pe arii restrânse la viteze mai mici ziua şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 şi 12 grade, iar cele minime între zero şi 7 grade”, spune Iris Țițineanu.

Cum va fi vremea în prima zi din 2022

Meteorologul a vorbit și despre cum va fi vremea în prima zi a anului viitor și spune că temperaturile vor continua să crească, fiind mult mai cald decât în mod normal pentru începutul lunii ianuarie.

”Cerul va fi variabil în regiunile sudice, iar în rest vor fi înnorări, temporar va ploua local în nord şi pe arii în general restrânse în rest, cu precădere în centru şi nord-est. La munte vor fi local precipitaţii cu ploaie, care vor determina în continuare topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini mari lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări la munte în zona înaltă cu precădere a Carpaţilor Meridionali şi de Curbura şi va sufla cu viteze de peste 80 – 90 km/oră. Vor fi intensificări ale vântului la cote mai reduse temporar în sud-vest, local în est şi pe arii restrânse în centru”, anunță meteorologul.

Vremea în Capitală

Pentru Capitală, Iris Țițineanu spune că pe 31 decembrie cerul va avea înnorări, iar în primele ore ale zilei şi din nou în a doua parte a nopţii se va semnala ceaţă, trecător, asociată cu burniţă. Temperatura maximă va fi în creştere uşoară faţă de ziua de joi şi va fi în jurul a 5-6 grade, iar cea minimă de 2 -3 grade.

”În 1 ianuarie, la Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească, devenind cu mult mai caldă decât în mod obişnuit. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 – 13 grade, iar minima de 3 – 4 grade, în timp ce dimineaţa va fi ceaţă”, a adăugat meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.