În ultimele săptămâni am avut parte de vreme instabilă în toate regiunile țării. Ne apropiem de sfârșitul lunii mai, ceea ce înseamnă că temperaturile ar trebui să crească în termometre ușor ușor, însă meteorologii arată altceva.
Din păcate, potrivit metorologilor, vom mai avea parte de instabilitate atmosferică pentru încă două săptămâni. Administraţia Naţională de Meteorologie anunță ploi în majoritatea regiunilor.
Cu toate acestea, temperaturile se află în ușoară creștere în perioada 20 mai – 2 iunie 2019, anunțî cei de la ANM.
„În Banat, până în data de 24 mai variaţiile termice diurne vor fi nesemnificative, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de 22 de grade. După această dată va exista o uşoară creştere a valorilor maxime, iar până la sfârşitul intervalului nu vor fi variaţii importante iar media regională a acestora va fi de 23-24 de grade. Minimele termice, până în data de 25 mai, vor avea uşoare variaţii şi se vor situa, în medie, în jurul a 11 grade.
În intervalul 26-28 mai va exista o uşoară creştere a minimelor până la medii de 12-13 grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului, tendinţa va fi de scădere uşoară până la medii de 11 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi pe aproape tot parcursul intervalului. Vor fi averse importante cantitativ, îndeosebi în data de 20 mai şi în intervalul 26-28 mai.
În Crişana, până pe data de 24 mai, variaţiile temperaturilor diurne nu vor fi importante, iar media valorilor maxime se va situa în jurul a 21 de grade. După aceea, vremea se va încălzi uşor şi până la sfârşitul intervalului nu vor exista variaţii semnificative, iar media regională a valorilor diurne va fi de 22-23 de grade. Minimele termice vor oscila uşor până pe 25 mai, în jurul unei medii de 11 grade.
Până pe 28 mai valorile minime vor marca o creştere uşoară până la medii în jurul a 12 grade, iar apoi tendinţa va fi de scădere uşoară spre 10-11 grade. Instabilitatea atmosferică se va menţine pe aproape tot parcursul intervalului. Vor fi averse, iar cantităţi mai însemnate se vor înregistra îndeosebi în prima zi a intervalului, în zilele de 22 şi 23 mai şi în intervalul 26-28 mai.
În ceea ce priveşte Transilvania, valorile termice diurne vor avea uşoare variaţii până în data de 24 mai, iar media acestora va fi de 19-20 de grade. Apoi valorile maxime vor marca o creştere uşoară, iar media acestora, până la sfârşitul intervalului, va fi de 22-23 de grade. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 mai, de la o medie regională de 11-12 grade, la o
medie în jurul a 7 grade. Apoi, va exista o creştere uşoară a valorilor minime, iar până în data de 26 mai, media acestora se va situa în jurul a 9 grade.
La începutul celei de-a doua săptămâni, media regională a minimelor se va situa în jurul valorii de 11 grade, apoi tendinţa
va fi de scădere uşoară, spre 9-10 grade.
Instabilitatea atmosferică se va menţine pe aproape tot parcursul intervalului. Temporar va ploua, iar cantităţile de apă vor fi mai importante îndeosebi în zilele de 20, 21, 23 şi 24 mai şi în intervalul 27-31 mai.
În Maramureş, până pe data de 24 mai, media valorilor maxime ale temperaturii va fi de 19-20 de grade. Apoi, vremea se va încălzi uşor şi până spre sfârşitul intervalului nu vor exista variaţii semnificative, iar media regională a valorilor diurne va fi de 21-23 de grade. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 mai, de la o medie regională de 11-12 grade, la o medie în jurul a 9 grade. Apoi, până în data de 26 mai media acestora se va situa în jurul a 10 grade.
La începutul celei de-a doua săptămâni, media regională a minimelor va fi de 11-12 grade, apoi tendinţa va fi de scădere uţoară, spre 10 grade.
Şi aici, instabilitatea atmosferică se va menţine pe aproape tot parcursul intervalului. Vor fi averse, iar cantităţi mai însemnate se vor înregistra îndeosebi în zilele de 20, 21 şi 22 mai şi la începutul celei de-a doua săptămâni.
Pentru Moldova, meteorologii estimează că, până în data de 23 mai, media valorilor diurne va fi de 23-24 de grade, apoi va exista o scădere uşoară spre o medie de 22 de grade. Din data de 25 mai valorile maxime vor fi în creştere şi până în 29 mai, media regională se va situa în jurul a 25 de grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului, tendinţa temperaturilor diurne va fi de scădere spre o medie de 23-24 de grade. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 mai, de la o medie regională de 13-14 grade, la o medie în jurul a 11 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni, media regională a minimelor va fi de 13-14 grade, apoi tendinţa va fi de scădere uşoară, spre 12 grade.
Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi pe aproape tot parcursul intervalului. Aversele vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în zilele de 20, 21 şi 24 mai.
De asemenea, în Dobrogea, până în data de 23 mai, media regională a valorilor diurne va fi de 23-25 de grade. Apoi va exista o uşoară scădere a acestora spre o medie de 21-22 de grade. Din data de 25 mai, până la sfârşitul intervalului, variaţiile temperaturilor maxime vor fi nesemnificative, iar media se va situa în jurul a 24 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere până în data de 22 mai, de la o medie în jurul a 15 grade, la o medie de 13 grade. Începând din 23 mai, temperaturile nocturne vor creşte uşor şi până la sfârşitul intervalului, media acestora va fi de 14-16 grade.
Totuşi, instabilitatea atmosferică nu va fi foarte pronunţată pe parcursul intervalului. Averse mai importante cantitativ vor fi îndeosebi în zilele de 21 şi 24 mai.
În Muntenia, până în data de 24 mai, media valorilor diurne va fi de 24-25 de grade. Apoi, valorile maxime vor fi în creştere uşoară, în a doua săptămână nu vor fi variaţii importante, iar media regională va fi de 25-26 de grade. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 mai, de la o medie regională de 13-14 grade, la o medie în jurul a 11 grade. Apoi vor exista variaţii uşoare până în data de 26 mai şi media acestora va fi de 11-12 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni, media regională a minimelor va fi de 13-14 grade, apoi tendinţa va fi de scădere uşoară, spre 12 grade.
Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi în mare parte din interval. Aversele vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în zilele de 20 şi 24 mai.
De asemenea, în Oltenia, variaţiile temperaturilor diurne pe tot parcursul intervalului nu vor fi semnificative şi, astfel, media regională va fi de 22-25 de grade. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 mai, de la o medie de 12-13 grade, la o medie în jurul a 11 grade. Apoi vor exista variaţii uşoare până în data de 25 mai şi media acestora se va situa în jurul a 10 grade.
La începutul celei de-a doua săptămâni, media regională a minimelor va fi în jurul a 13 grade, apoi tendinţa va fi de scădere uşoară, spre 12 grade.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta mai ales la începutul intervalului şi în cea de-a doua săptămână, când vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.
La munte, temperaturile maxime, până în data de 24 mai, vor fi în medie de 11-12 grade. Apoi tendinţa temperaturilor diurne va fi de creştere uşoară, iar media acestora, până la sfârşitul intervalului, se va situa în jurul valorii de 14 grade. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 mai, de la o medie regională în jurul a 8 grade, la o medie de 4-5 grade.
Vor exista variaţii uşoare până în data de 25 mai şi media acestora se va situa în jurul a 5 grade. După data de 26 mai, media regională a minimelor va fi de 6-7 grade.
Instabilitatea atmosferică se va menţine pe tot parcursul intervalului. Temporar va ploua şi în fiecare zi vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate”, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.