Maximele vor varia între -2 grade în nordul țării și 7-8 grade în sud-vest.
Vremea pe regiuni
În Dobrogea și Bărăgan va fi înnorat, iar temperaturile vor scădea cu 9-10 grade față de ieri. Pe litoral, maximele se vor situa undeva la 6 grade Celsius, iar vântul va fi mai puternic.
În Moldova sudică și nordul Munteniei, temperaturile scad, iar vântul se întețește. Dacă sâmbătă au fost și 17 grade Celsius, astăzi vor fi maxim 4 grade.
Pe de altă parte, în nordul Moldovei și Bucovina, va fi însorit, dar și aici se va răci. Astăzi vor fi maxim 2 grade, iar noaptea, temperaturile vor scădea până la -8 grade Celsius.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, va fi însorit, La noapte, cerul va fi variabil, iar minimele vor ajunge până la -9 grade.
În vestul țării sunt condiții de ceață dimineața, dar mai târziu atmosfera va fi însorită și temperaturile vor ajunge până la 3 grade.
În Transilvania se răcește considerabil. Dacă sâmbătă au fost 13-14 grade, duminică temperaturile vor fi aproape de pragul înghețului. Vor fi înnorări și ninsori slabe sporadice, dar va apărea și soarele. Vântul va bate mai tare pe crestele Carpaților Meridionali.
În Oltenia va fi însorit în zonele mai înalte, dar în rest se va înnora. Izolat, pot apărea precipitații slabe mixte. Dimineața vor fi condiții de ceață, iar maximele ajung până la 8 grade.
În sudul țării va fi, de asemenea, înnorat. S-ar putea să apară și puțină lapoviță. Temperaturile, care scad considerabil față de ieri, se opresc pe la 6 grade.
Vremea în București
În București se răcește considerabil. Sâmbătă au fost 16 grade, dar astăzi vor fi cel mult 5 grade. Vremea rămâne închisă, cu șanse de ploi slabe, iar vântul va fi activ. Se răcește și pe timpul nopții, minima coborând până la -3 grade.
Luni va fi însorit, dar mai frig. După-amiaza, maxima va fi de 1 grad, iar noaptea se ating -8 grade la marginea orașului.
Temperaturile cresc ușor marți, maxima ajungând pe la 5 grade, o valoare normală pentru această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult senin și vântul va sufla slab. Miercuri se va încălzi și mai mult, maximele vor ajunge și până la 8 grade Celsius. Va fi însorit, vântul nu va bate tare, iar în noaptea de miercuri spre joi vor fi -2 grade.