Prognoza meteo pentru luna august. Temperaturile vor fi mai ridicate decât valorile normale pentru ultima lună de vară
Luna august va veni cu vreme caldă în cea mai mare parte a țării, iar temperaturile vor fi peste mediile normale pentru ultima lună de vară. Meteorologii mai spun că vom avea parte și de precipitații, însă în cantități mici.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) spune că în perioada 1-8 august vom avea valori termice ușor mai mari decât cele specifice pentru această săptămână în partea de vest a țării. În restul României, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului.
Meteorologii mai spune că regimul pluviometric va fi deficitar în aproape toată țara, cu precădere în partea vestică și nord-vestică.
În perioada 8-15 august, meteorologii spun că vom avea parte de temperaturi normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în partea de vest și nord vest a țării, însă va fi apropiat de cel normal în restul țării.
Prognoza meteo de la jumătatea lunii august
Adminstrația Națională de Meteorologie (ANM) a mai spus că temperaturile medii vor fi mai ridicate în perioada 15-22 august, mai ales în regiunile din vestul țării. De asemenea, regimul pluviometric va fi ușor deficitar în aproape toată România.
La finalul lunii august, în săptămâna 22-29 august, meteorologii spun că vom avea parte de temperaturi medii mai ridicate față de cele normale pentru această perioadă. Acestea vor fi resimțite la nivelul întregii țări, în special în zona de vest.
În ceea ce privește regimul pluviometric, acesta va fi local deficitar în sudul, centrul și estul țării, dar și la munte. În restul României nivelul pluviometric va fi apropiat de cel normal, mai spune Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
ANM a lansat o avertizare meteorologică de tip cod galben
Potrivit site-ului oficial al ANM, în intervalul 28-29 iulie, românii vor avea parte de un val de căldură și de disconfort termic ridicat.
În intervalul menționat valul de căldură se va menține în vestul și local în sudul țării. Disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, îndeosebi în după-amiaza zilei de vineri (29 iulie). În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade.
Sâmbătă, 30 iulie, disconfortul termic va fi ridicat în majoritatea regiunilor, local va fi caniculă, iar din a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va accentua mai întâi în vest și nord-vest, apoi treptat și în restul teritoriului.