Prognoza meteo ANM – vineri, 24 iunie 2022
Vineri, 24 iunie 2022, vremea va fi călduroasă în vestul şi sudul României, iar în centru, est și nord, valorile termice vor fi apropiate de temperaturile specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în jumătatea de nord-est a României, unde pe alocuri, mai ales la munte, vor fi averse slabe.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea şi în estul Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 25…31 grade.
În București, cerul va fi variabil, puțin înnorat la începutul zilei, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 30 grade.
La munte, cerul va fi variabil, puțin înnorat în Carpaţii Orientali, unde pe arii restrânse vor fi averse, posibil însoţite si de descărcări electrice, iar vântul va sufla de la slab până la moderat.
La mare, cerul va fi înnorat ziua, când cu totul trecător vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a zilei, unde rafalele de vânt vor avea viteze de 40…50 km/h. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 26…28 grade, iar temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21…23 grade.
Sâmbătă, temperaturile maxime ajung până la 33 grade
Sâmbătă, 25 iunie 2022, temperaturile maxime vor fi în creștere față de ziua precedentă, astfel că vom avea o vreme călduroasă în cea mai mare parte a României. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și la începutul nopții, când se vor semnala averse local în sud-vest, însoțite și de descărcări electrice.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-estice, însă de scurtă durată și numai în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25…33 grade, iar temperaturile minime se vor încadra între 10…20 grade, ușor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
La București, sâmbătă, cerul va fi variabil. După-amiaza, va exista probabilitatea de averse. Vântul va sufla slab și moderat. Maxima se va situa în jurul valorii termice de 31 grade, iar minima va fi de 15…17 grade.
Duminică, vremea va fi toridă, mai ales în sudul și în vestul țării
Duminică, 26 iunie 2022, vremea va fi călduroasă, cu precădere în vestul și sudul României. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și averse însoțite de descărcări electrice, local în sud-vest și est și pe alocuri în rest.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată, mai ales în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 24…32 grade, iar temperaturile minime se vor încadra între 10…20 grade.
La Bucureşti, duminică, cerul va fi variabil, cu o probabilitate ridicată pentru averse în a doua parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 grade, iar temperatura minimă va fi de 15…18 grade, potrivit ANM.