Prognoza meteo: Vremea extremă şi gerul pun stăpânire pe ţară! Vor fi însoţite de fenomene periculoase

Prognoza meteo pentru următoarele trei zile avertizează românii că iarna nu a trecut. Temperaturile scăzute, dar şi fenomenele cu potenţial periculos, precum ceaţa sau poleiul, vor continua să se înregistreze în multe zone din ţară.

Prognoza meteo, joi

Joi, 16 ianuarie, vremea va fi în general închisă în zonele joase de relief din sudul şi estul ţării şi local în cele din vest, centru şi nord, unde nebulozitatea joasă şi ceaţa asociată cu depunere de chiciură vor persista în cea mai mare parte a intervalului. Se va înregistra burniţă sau fulguieli şi vor fi condiţii pentru depuneri îngheţate (chiciură sau, cu şanse mai reduse, polei), însă doar trecător şi izolat. În celelalte regiuni, cerul va fi mai mult senin şi se va înregistra ceaţă doar pe suprafeţe mici. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 1 grad Celsius în zonele cu ceaţă persistentă şi între 4 şi 11 grade în rest, cu precădere în zonele deluroase, în special cele vestice. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -14 grade, dar şi mai ridicate pe litoral şi în Dealurile de Vest, spre 2 grade Celsius.

Prognoza meteo, vineri

Pentru data de 17 ianuarie, meteorologii ANM informează că în zonele de deal şi de munte vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin. În restul teritoriului, va fi nebulozitate joasă şi ceaţă asociată cu chiciură, pe arii extinse persistente în sud şi în est şi local şi temporar în celelalte regiuni. Pe suprafeţe mici vor fi fulguieli sau burniţă şi condiţii pentru depuneri îngheţate (chiciură şi, cu şanse mai reduse, polei). Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor situa între -3 şi 9 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în zonele cu ceaţă persistentă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -12 grade în estul Transilvaniei şi 2 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest.

Prognoza meteo, sâmbătă

În ziua de sâmbătă, cerul va fi variabil, iar local vor persista nebulozitatea joasă şi ceaţa, izolat şi trecător asociate cu burniţă sau fulguieli, în special în regiunile sudice şi estice. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificãri în sudul Banatului.

Temperaturile maxime se vor situa între 1 şi 9 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 1 grad, mai scăzute în depresiuni până în jurul a -14 grade, scrie antena3.ro.