Prognoză neagră pentru economie în următoarele luni. Care sunt estimările privind cursul și inflația

inflatie

SURSA FOTO: Dreamstime

Prognoză sumbră pentru economie în lunile următoare. Deși s-au implementat stimulente fiscale considerabile, decelerarea economică și incertitudinile legate de direcția politicii fiscale pentru anul următor au contribuit la menținerea tendinței descendente.

Prognoza neagră pentru următoarele 12 luni

Prognozele experților nu sunt unele optimiste în privința celor mai importanți indicatori macroeconomici precum inflația, cursul valutar sau creșterea economică pentru următoarele 12 luni.

„Decelerearea economiei în pofida impulsului fiscal semnificativ precum și incertitudinea cu privirte la conduita politicii fiscale în anul următor au condus la continuarea trendului descendent al indicatorului de încredere. Mai mult, pentru anul următor, conform anticipațiilor, economia va continua să decelereze, existând chiar (deși nu este scenariul de baza) un risc de recesiune”, a spus Adrian Codîrlașu, vicepreședinte al Asociației CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociația CFA România a scăzut în luna septembrie, cu 6,7 puncte până la valoarea de 40,1 puncte. Situația se datorează scăderii cu 7,3 puncte a componentei de anticipație a indicatorului, și cu 5.5 puncte a componenței de condiții curente.

Răspunsurile participanților

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2025) a rămas relativ constantă comparativ cu exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 4,97%. În același timp, în jur de 47% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni, iar aproximativ 27% anticipează o stabilitate sau o creștere a acestui indicator.

În privința cursului de schimb EUR/RON, în jur de 88% dintre participanți anticipează o depreciere a leului românesc în următoarele 12 luni, iar ceilalți văd o stagnare. Astfel valoarea medie a prognozei pentru orizontul de 6 luni este de 5,0407 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este în jur de 5,0975 lei pentru un euro.

În privința prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 44% dintre participanți, văd o scădere în următoarele 12 luni, în timp ce 38% anticipează o stagnare. De asemenea 38% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt corect evaluate, iar 25% consideră că sunt supraevaluate. Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 a rămas la valoarea medie de 7,3% din PIB. Pentru anul viitor se estimează o reducere la valoarea de 5.9%.

Prognozele de creștere economică pentru anul curent au continuat să se reducă față de exercițiile anterioare și se situează la valoarea de 1,7%. Pentru anul viitor, economia este anticipată să crească cu 1,1%, existând și opinii printre participanții la sondaj de recesiune.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 56% în următoarele 12 luni.