Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, a estimat, luni, într-o dezbatere, că rata anuală a inflaţiei în luna decembrie ar putea să fie mai mică decât cea prognozată anterior.
“Datele nu arată deloc rău, indicele preţurilor de consum, dacă tendinţele actuale continuă, nu numai că va rămâne în limitele marjelor ţintite de Banca Naţională, dar s-ar putea ca în decembrie inflaţia anuală să fie mai mică decât ultima noastră prognoză, care şi aceea a fost considerată optimistă”, a spus şeful BNR. În ceea ce priveşte cursul de schimb, Mugur Isărescu a precizat că acesta s-a dovedit relativ stabil, în condiţiile în care au fost tensiuni în zona euro.
Cursul de schimb a fost relativ stabil, în condiţiile în care au existat tensiuni evidente în zona euro, tensiuni care s-au reflectat în deprecieri mult mai importante ale monedelor din Europa estică. Rezvele valutare ale Băncii Centrale se menţin la nivel înalt, chiar peste cel optim, prin prisma raportului existent între rezerve şi importuri. Mugur Isărescu a mai făcut referire şi la dobânzi, care, în opinia sa, ar trebui ‘să arate mai bine”, dar ele au fluctuat.
“Dacă ne uităm la trendul ratei dobânzilor la creditele în lei, mă refer la perioada din ianuarie 2009 – şi până în prezent, perioada crizei, scăderea este evidentă şi, dacă ne uităm la perioada din mai 2010, înainte de majorarea TVA, vom vedea că mai degrabă a fluctuat în condiţiile în care existau multe motive să crească din cauza majorării TVA şi a atmosferei dificile pe care am trăit-o. Cu alte cuvinte, şi în acest domeniu avem o privire – să nu o numesc optimistă – dar cred că trendurile sunt mai degrabă normale. Eu consider că rata dobânzilor la lei va continua, dincolo de aceste fluctuaţii, să scadă odată cu rata inflaţiei”, a conchis guvernatorul BNR.