”Acest program este primul dintr-o serie acțiuni inițiate de către GFR pentru a deschide femeilor drumul către o meserie destinată, până acum, exclusiv bărbaților. Înainte să lansăm acest program am avut o analiză detaliată a locurilor de muncă pe care GFR le poate oferi femeilor. Toate aceste aceste posturi oferă salarii cu mult peste un salariu mediu pe economie. Programul este la început, ne vom concentra și pe colaborarea cu Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Vrem, de asemenea să găsim și alte soluții de finanțare a acestui program, dar, în cazul în care nu găsim, îl vom finanța noi singuri”, a precizat Sorin Chinde, Director General al Grup Feroviar Român, citat de Club Feroviar.
Profesia de mecanic de locomotivă este una de nisă iar obiectivul GFR este de a facilita femeilor accesul la această profesie care poate fi una stabilă. Cursul de calificare se desfășoară pe durata a nouă luni, după care urmează un stagiu intern de 7 luni, prin intermediul căruia se vor obține diverse calificări. Salariul oferit variază între 2.200 – 2.500 lei, plus alte sporuri. Ne confruntăm cu o problemă în industria feroviară, aceea că găsim cu greu tineri dornici să lucreze în calea ferată. Se recrutează tot mai greu forță de muncă în acest domeniu, astfel că acest program vine în sprijinul pieței muncii. Programul dispune de un număr de 79 de locuri”, a precizat Octavian Ionescu, Director Resurse Umane, Grup Feroviar Român.
GFR este o companie cu capital românesc 100% privat. GFR este unul dintre principalii jucători de pe piața concurențială și este lider național al transporturilor feroviare de produse petroliere. În prezent, peste 15% din trafic este internațional, GFR oferind clienților săi, în domeniul feroviar, soluții logistice complexe.