Statul îşi înmulţeşte instituţiile doar pentru a avea funcţionari mai odihniţi. Deşi legislaţia fiscală are nevoie de clarificări, membrii Comisiei Fiscale Centrale nu au mai luat nicio decizie de un an de zile.

Liliana Bolan, consultant B&B Expert Com

Cu o destul de mare întârziere, Ministerul finanţelor a reuşit să amendeze prevederile legate de funcţionarea Comisiei Fiscale Centrale (CFC). Noul Ordin nr. 1.318/2008 aprobă noile competenţe şi reguli de funcţionare, precum şi structura comisiei.

Practic, dintr-o singură comisie (cea din varianta anului 2005), au rezultat în prezent vreo trei, prin redistribuirea sarcinilor. Astfel, CFC nu se mai ocupă acum de soluţiile fiscale anticipate. Aceste atribuţii au fost preluate de ANAF, la modul generic, conform prevederilor H.G. nr. 529/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate şi a acordului de preţ în avans:

„Articolul 3 – Soluţia fiscală se emite ca urmare a cererii adresate de către contribuabil Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.“

CFC nu se mai ocupă nici de aspectele de procedură fiscală, acestea fiind preluate de Comisia de Proceduri Fiscale. Această comisie a luat fiinţă în octombrie 2007 şi are următoarele atribuţii:

a) emiterea deciziilor pentru aplicarea unitară la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţilor sale subordonate, în cazul în care au fost emise puncte de vedere neunitare de către direcţiile (generale) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi/sau organele fiscale în aplicarea Codului de procedură fiscală şi a legislaţiei care intră în sfera de competenţă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel;

b) emiterea deciziilor în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei, în situaţia în care sunt aplicabile prevederile art. 45 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată;

c) soluţionarea conflictelor de competenţă pentru care preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are calitatea de organ ierarhic superior, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) soluţionarea problemelor cu care este învestită de către preşedintele sau vicepreşedinţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Atribuţii restrânse, stres minim

Deciziile Comisiei de Proceduri Fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, acestea fiind opozabile şi obligatorii faţă de întregul personal al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al organelor sale subordonate, de la data publicării.

Precizăm faptul că în cele peste şase luni de la înfiinţare, comisia nu a luat nicio decizie în domeniul ei de competenţă, în niciun caz una publicată în Monitorul Oficial. Cu alte cuvinte, totul merge uns.

Cu ce a rămas Comisia Fiscală Centrală în urma acestor reorganizări? Iată ce spune Ordinul nr. 1.318/2008:
„ARTICOLUL 2 – Atribuţiile comisiei. Comisia emite decizii pentru:

a) problemele de natură fiscală, prin coroborarea legislaţiei din domeniu cu legislaţia conexă, după caz, pentru care se impune o soluţionare unitară în vederea eliminării interpretărilor diferite în aplicarea legislaţiei;

b) problemele ce privesc conflictele de competenţă ivite între organele fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun.“

Deciziile comisiei se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ultima decizie a fost publicată în luna aprilie 2007 şi se referea la contribuabilii care au efectuat investiţii în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“. De atunci, nicio problemă fiscală majoră nu a mai venit să încreţească frunţile membrilor comisiei.

Întruniri rare, salarii dese

Spre deosebire de Comisia de Proceduri Fiscale care se întruneşte doar atunci când este nevoie, membrii Comisiei Fiscale Centrale se văd „lunar ori de câte ori este nevoie“. Noi nu prea înţelegem exact această formulare, dar oricum ce ne-ar interesa pe noi aici este de câte ori iau bani membrii comisiei şi pentru ce. Pentru că, după cum spuneam, într-un an de zile nu au reuşit să mai aducă niciun fel de clarificări legislaţiei fiscale deşi, după părerea noastră, ar avea destul de lucru.

Asta nu înseamnă că membrii comisiei stau degeaba. Ei se întâlnesc şi pot lua chiar decizii, dar unele cu o aplicabilitate mai restrânsă care să împace, spre exemplu, opiniile divergente ale unor direcţii de specialitate din cadrul Ministerului finanţelor.

EFECTE RETROACTIVE

O atenţie specială trebuie acordată efectelor pe care le produc deciziile emise de către Comisia Fiscală Centrală, aşa cum este precizat în Ordinul 1.318/2008:

„ARTICOLUL 12  – Efectele deciziilor

(1) Deciziile de aplicare unitară ale comisiei nu au înrâurire asupra actelor administrative fiscale rămase definitive şi irevocabile în sistemul căilor de atac.

(2) Soluţiile unitare adoptate prin decizii ale comisiei şi aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ avut în vedere la soluţionarea fiecărei speţe.“ Ceea ce vrea să spună alin. 2 al art. 12 este că deciziile produc efecte retroactive, putând fi asimilate unor norme de aplicare a legii.

Această prevedere va fi însă aplicată prin raportare la prevederile legate de interpretarea actelor normative, cuprinse într-un act normativ de nivel superior, respectiv Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă:

„ArtICOLUL 67 – (1) Intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărui sens trebuie clarificat.

(2) Interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câştigate.“