Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul MADR, organizaţiile profesionale şi interprofesionale interesate trebuiau să transmită Ministerului Agriculturii propunerile de programe până la data 15 aprilie 2014, iar programele preselectate la nivel naţional vor fi înaintate Comisiei Europene până la data de 15 iunie 2014 spre evaluare şi selecţie finală. Comisia va anunţa lista cu programele reţinute pentru finanţare până cel târziu la 15 noiembrie 2014.
Pentru aceste programe de informare şi promovare a produselor agricole, contribuţia UE nu va depăşi 50% din costurile eligibile ale programelor, iar organizaţiile din domeniul agroalimentar care propun programe vor participa la finanţarea acestora cu minimum 20% din cheltuielile eligibile. În cazul programelor cu o durată de doi sau trei ani, contribuţia pe fiecare an de punere în aplicare nu poate depăşi plafonul respectiv, iar pentru acţiunile de promovare a fructelor şi legumelor destinate copiilor în instituţiile şcolare din ţările UE, contribuţia financiară a UE este de 60% din costurile eligibile ale programelor de informare şi promovare.
Potrivit ghidului de accesare a sprijinului financiar acordat pentru promovarea produselor agricole pe piaţa internă şi în ţări terţe, bugetul naţional susţine diferenţa de 30% din valoarea programelor, iar MADR are prevăzută pentru acest an o sumă de 500.000 de euro. Sectoarele şi produsele eligibile la cofinanţare din bugetul naţional pe piaţa UE sunt fructele şi legumele proaspete sau procesate, care au un buget de 120.000 de euro, respectiv de 140.000 de euro, vinurile cu denumire de origine protejată sau indicaţie geografică protejată cu 120.000 de euro şi produsele lactate cu un buget similar de 120.000 de euro.
Produsele eligibile pentru promovarea în ţări terţe sunt carnea de vită sau de porc proaspătă sau refrigerată, preparate alimentare pe bază de aceste produse, carne de pasăre de calitate, produse lactate, ulei de măsline şi măsline de consum, vinuri cu denumire de origine protejată sau indicaţie geografică protejată, plante vii şi produse de horticultură, băuturi spirtoase cu indicaţie geografică protejată, fructe şi legume proaspete sau procesate sau produse provenind din agricultura ecologică, produse procesate pe baza de cereale şi orez, in textil sau carne de oaie.
Promovarea în ţări terţe se poate face în zone geografice precum America de Nord, America Latină, Asia de Sud-Est, Orientul Apropiat şi Mijlociu şi Africa, respectiv în 24 de ţări terţe. Programele de promovare se realizează pe o perioadă de cel puţin un an şi de cel mult trei ani de la data intrării în vigoare a contractului încheiat cu APIA şi organizaţia a cărui program a fost selectat de UE. Programul se împarte în etape de 12 luni.
Conform regulamentului european, pentru piaţa internă a UE se va acorda prioritate programelor de promovare care pun în evidenţă avantajele produselor comunitare, în special în ceea ce priveşte calitatea, valoarea nutriţională, precum şi siguranţa şi reprezentativitatea producţiei agricole şi alimentare europene. De asemenea, sunt prioritare programele privind etichetarea, bunăstarea animalelor şi protecţia mediului.
Pentru ţările terţe sunt eligibile acţiuni de informare privind sistemul comunitar al vinurilor de masă, participarea la manifestări, târguri şi expoziţii de importanţă internaţională, în special prin intermediul standurilor destinate valorizării imaginii produselor comunitare, studii ale noilor pieţe, necesare pentru extinderea pieţelor de desfacere şi misiuni comerciale la nivel înalt.
Datele MADR precizează că în termen de 90 de zile calendaristice de la data notificării deciziei Comisiei Europene, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) încheie contract cu organizaţia profesională sau interprofesională al cărei program a fost selectat.
SURSA: Agerpres