Federaţia Naţională Mine Energie, condusă de Marin Condescu, a dat publicităţii, duminică, un comunicat de presă în care precizează că de la 1 iunie programul de lucru al angajaţilor Complexului Energetic Oltenia va fi de patru zile pe săptămână, din cauza cererii scăzute de energie pe bază de lignit, iar această decize a administraţiei companiei va genera ample acţiuni de protest.
Decizia de reducere a săptămânii de lucru la patru zile presupune diminuarea salariilor tuturor angajaţilor cu 20%, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie.
De asemenea, sindicatele reclamă şi "reducerile salariale operate luna aceasta retroactiv, prin care circa 800 de angajaţi din rândul personalului TESA au veniturile diminuate cu până la 50%".
Reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie susţin că niciuna dintre măsuri nu a fost negociată, fiind comunicate sindicatelor doar după ce au fost aprobate de către administraţie, Federaţia Naţională Mine Energie considerând că aceste decizii reprezintă încălcări ale contractului colectiv de muncă.
Duminică a avut loc o şedinţă extraordinară a Comitetului Director al Federaţiei Naţionale Mine Energie, în care s-a decis ca prima acţiune de protest, la care sunt aşteptaţi 5.000 de mineri, să aibă loc la Târgu Jiu, joi, la ora 12.00.
"Cei 209 responsabili sindicali prezenţi la şedinţă au stabilit că acţiunile sindicale se vor desfăşura indiferent de acţiunile de intimidare la care vor fi supuşi angajaţii, inclusiv blocarea mijloacelor de transport, caz în care membrii de sindicat vor merge pe jos din zonele miniere spre Târgu Jiu", se menţionează în comunicatul de presă.
Sindicatele mai susţin că "protestul va continua până la soluţionarea tuturor revendicărilor" şi cer instituţiilor guvernamentale şi acţionarului minoritar al societăţii să ia toate măsurile pentru soluţionarea revendicărilor angajaţilor Complexul Energetic Oltenia şi pentru "derularea unui dialog corect şi constructiv cu organizaţiile sindicale".
Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia.
El declara recent că "abia aşteaptă" o acţiune de protest a minerilor pentru a merge în mijlocul acestora şi a-i întreba dacă sunt nemulţumiţi că au scăzut salariile pentru 800 de angajaţi TESA şi au crescut pentru alţi 1.500 de salariaţi tot din rândul personalului TESA. Ciurel susţinea că s-a dorit o reaşezare a salariilor între diferitele subunităţi din CE Oltenia, care să permită venituri egale pentru angajaţi aflaţi pe aceleaşi
posturi în locuri de muncă diferite. Managerul privat mai spunea că printre cei afectaţi de reducerile salariale sunt liderii de sindicat, care sunt angajaţi pe post de inspector social şi care, anterior, aveau venituri lunare şi de 15.000 de lei. Ciurel susţinea liderii sindicali vor fi angajaţi conform pregătirii lor profesionale şi vor fi plătiţi ca atare.
Federaţia Naţională Mine Energie anunţase anterior că în 24 mai va organiza un miting de protest la Bucureşti, cu 5.000 de persoane, acţiunea fiind suspendată pentru 30 de zile în urma negocierilor cu administraţia. De asemenea, sindicatele anunţaseră pichetări cu câte 300 de oameni la Târgu Jiu, la cele două sedii ale Complexul Energetic Oltenia, protestele fiind anulate după ce autorităţile locale au făcut apel către liderii minerilor să ţină cont de fapt că în aceieaşi perioadă, 21-26 mai, aveau loc Zilele Oraşului.
SURSA: Mediafax