Trebuie menționat că Executivul a adoptat o hotărâre privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale din anul 2020.
Astfel, data de 27 septembrie a fost stabilită ca dată de desfăşurare a alegerilor locale printr-o lege adoptată de Parlament.
Repere calendaristice ale perioadei electorale
Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot începe, din 20 iulie, acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al Capitalei.
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat reperele calendaristice ale perioadei electorale pentru alegerile locale din acest an, după promulgarea legii privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora de către preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit AEP, prin Legea nr. 135/2020 a fost stabilită data de 27 septembrie ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.
De la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv de la data de 20 iulie, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot demara acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti, precizează AEP, într-un comunicat.
Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 – 11 august, iar depunerea candidaturilor se va putea face între 7 şi 18 august.
Campania electorală va începe în data de 28 august şi se va încheia pe 26 septembrie, la ora 7,00.
„Reamintim că desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor electorale depinde de respectarea de către formaţiunile politice, candidaţi şi alegători a tuturor normelor de protecţie sanitară impuse de autorităţile medicale competente”, subliniază AEP.