Programul Casa Verde Fotovoltaice porneşte din nou

Veste excelentă pentru cei care vor să-şi monteze panouri fotovoltaice. Programul Casa Verde Fotovoltaice va fi deblocat.

Totul se întâmplă începând de marţi, 23 ianuarie, ora 10:00. Anunţul a venit chiar de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Instituţia a transmis, pe pagina sa de socializare, ce trebuie să facă românii care nu au selectat un instalator până la data suspendării Programului. Ei au acum la dispoziţie trei luni pentru a-şi alege un instalator validat. Vor folosi pentru asta aplicaţia Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

„Aplicația Programului Casa Verde Fotovoltaice se va debloca marți, 23 ianuarie 2024, ora 10.00

Astfel, începând de mâine, ora 10.00, solicitanții care nu au selectat un instalator până la data suspendării Programului, au la dispoziție un termen de maximum 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziție de AFM la adresa www.afm.ro.

În cadrul aplicației va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validați de către Administratia Fondului pentru Mediu”, a transmis Ministerul Mediului, luni seară, pe pagina sa de Facebook.

În termenul respectiv de 90 de zile, instalatorii validaţi trebuie să analizeze documentele şi să aprobe solicitanţii eligibili. Totul se va face respectând regulile din Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice.

„În acest termen, instalatorii selectați au obligația efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum și aprobarea solicitanţilor eligibili, în condițiile și termenele stabilite prin Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1063/2023”, adaugă ministerul.

De ce s-a ajuns la suspendarea programului?

panouri solare
SURSA FOTO: Dreamstime

La final, s-a reamintit faptul că întreg programul a fost suspendat în septembrie 2023. Decizia a aparţinut instanţei. În urma unei medieri, s-a ajuns la o înţelegere între autorităţi şi societatea care a contestat respingerea sa în prima sesiune de validare a instalatorilor. Societatea a renunţat ulterior la procesul intentat AFM.

„Reamintim că programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat printr-o decizie a instanței, în luna septembrie 2023, ca urmare a demersului juridic al acestei societăți, care a contestat respingerea sa în prima sesiune de validare a instalatorilor.

La inițiativa ministrului mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, s-a organizat în luna noiembrie 2023, la sediul MMAP, o întâlnire de mediere între părți, în cadrul căreia societatea și-a asumat să renunțe la proces, în cazul în care se va organiza o nouă sesiune de validare a instalatorilor.

Ulterior, odată cu deschiderea unei noi sesiuni, societatea în cauză a transmis către ÎCCJ și respectiv Curtea de Apel Oradea cererile de renunțare la procesul intentat AFM”, se mai arată în postarea respectivă.

Casa Verde Fotovoltaice – circa 100.000 de beneficiari în 2024

Postarea Ministerului Mediului a venit imediat după cea a ministrului Mircea Fechet, care a anunţat şi el deblocarea programului.

În 2024, programul are aproximativ 100.000 de potențiali beneficiari, a subliniat Fechet. 2024 va fi anul prosumatorilor în România, a adăugat şeful de la Ministerul Mediului.

„În cel mai scurt timp, 90.000 de gospodării din România vor beneficia de o factură mai mică pentru curentul electric, producând, în același timp, energie curată, fără emisii și poluare.

Dacă adăugăm cei aproximativ 100.000 de potențiali beneficiari din ediția din 2024 a programului, când avem un buget record de 2 miliarde lei, dar și alte programe de finanțare de la nivelul Guvernului, putem spune că, într-adevăr, 2024 va fi anul prosumatorilor în România”, a precizat Mircea Fechet.